"Au fost discutii si cu o parte si cu alta (RCS&RDS si UPC- n.r.), insa nu exista o notificare oficiala de preluare. Eu nu stiu sa se fi semnat ceva", a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

El a precizat ca discutiile cu reprezentantii celor doua companii au fost doar consultative si au vizat implicatiile unei astfel de tranzactii asupra pietei concurentiale. "Ei vin si spun: «Daca as face asa, ce-ati zice voi, vi s-ar parea OK treaba asta? Unde ati avea semne de intrebare?»", a adaugat Chiritoiu.

Presedintele Consiliului Concurentei a mentionat ca discutiile nu au vizat si pretul pentru o eventuala preluare, ci doar elemente care tin de cota de piata, potrivit Mediafax.

 UPC Romania a pierdut 80.000 de abonati la televiziunea prin cablu in primele trei luni din 2011

 Ministerul Comunicatiilor infiinteaza o comisie pentru a analiza posibila preluare a UPC de catre RCS&RDS

Intrebat daca prin fuziunea celor doua companii s-ar crea un monopol, Chiritoiu a afirmat: "Am zis ca nu suntem aprioric impotriva. Este o cota mare de piata, evident, dar trebuie analizat. Ei vor argumenta, si eu sunt dispus sa accept asta, ca nu numai cablul conteaza, pentru ca oamenii au acum alternative sa foloseasca si antena. Mai sunt posturi de televiziune pe internet. Deci s-ar putea ca piata sa fie mai mare, nu numai prin cablu propriu-zis".

Noua "companie-gigant" din sectorul telecom

Ziarul Financiar a scris la finele lunii februarie ca operatorul de telecomunicatii RCS&RDS, controlat de omul de afaceri din Oradea Zoltan Teszari, este la un pas de a cumpara rivalul UPC, fostul Astral, cu care se bate de peste 15 ani pe piata de cablu. Tranzactia s-ar ridica in jurul a 300 milioane dolari.

Daca cele doua companii s-ar uni, noua entitate ar avea aproape 4 milioane de clienti numai pe segmentul de televiziune, 1,7 milioane de clienti pe telefonie fixa, 1,4 milioane pe telefonie mobila si 1,4 milioane pe internet fix. Cifrele de afaceri adunate ar duce la constituirea unui grup cu venituri anuale de aproape un miliard de dolari.

RCS&RDS a incheiat anul trecut pe pierdere, dupa ce in 2009 a consemnat un castig net de 211,83 milioane de lei. Grupul si-a inceput activitatea in urma cu 15 ani si este prezent si pe pietele din Ungaria, Cehia, Slovacia, Croatia si Serbia.

Prezenta pe piata romaneasca din 1992, UPC Romania este afiliata la UPC Broadband, divizia europeana a grupului Liberty Global, una dintre cele mai mari companii de comunicatii prin cablu din lume.

Citeste si

 Durata calatoriei cu trenul pe ruta Bucuresti-Constanta scade la 2 ore si 30 de minute. Cat costa un bilet

Frauda de 20 milioane de dolari prin eBay. FBI i-a deconspirat pe infractori: sunt romani!