Iata o recapitulare scurta a lansarilor Apple in acest an:

-    in martie s-a lansat ipad 3;

-    in iunie a aparut MacBook de 15 inci;

-    in septembrie a fost prezentat Iphone 5, mult asteptatul smartphone;

-    o noua generatie de iPod-uri a aparut in octombrie;

-    iPad mini s-a lansat zilele trecute (23 octombrie);

-    un nou iMac a fost prezentat in acelasi timp cu dezvaluirea iPad mini;

-    tot luna aceasta a aparut si MacBook de 13 inci.

Asadar, cu ce va veni nou Apple anul viitor, se intreaba specialistii din IT? “Cu nimic, de fapt. Poate un upgrade la Mac Pro, dar cui ii pasa de aceste mici imbunatatiri? Poate un redesign la iPad, dar dupa ce a suferit deja doua upgradari in 2012, pare greu sa ne imaginam un alt model de tableta pana in octombrie 2013. De asemenea, este asteptat sa apara iPhone 5S si nu iPhone 6”, noteaza Business Insider.

Avand in vedere toate aceste chestiuni Apple ar putea surprinde din nou publicul pasionat de gadgeturi de ultima generatie cu ceva cu adevarat spectaculos, care sa nu fie niciun alt iPhone, iPad, iPod sau MacBook. Poate lansarea Apple TV, despre care se tot vorbeste de ceva timp incoace, sa readuca brandul american in atentia intregii lumi, asa cum era cand traia Jobs. Televizorul Apple ar putea aparea pe piata chiar in primavara lui 2013, sustine o sursa citata de site-ul Business Insider.

Analistii se intreaba insa daca managerii Apple vor reusi sa convinga firmele de cablu sa intre in parteneriat cu ei pentru acest proiect. Fara acesti jucatori, Apple nu va putea “rupe gura targului” cu produsul sau, oricat de revolutionar ar fi el.

2013 va fi primul an din istoria corporatiei fara nicio influenta din partea parintelui sau, Steve Jobs. Cativa ingineri afirma ca Apple trebuie sa se pregateasca "sa-si atenueze caderea”, in cazul in care nu va reusi sa vina cu o inovatie, cu ceva urias pe piata electronicelor.