In urma acestui acord, Bing va oferi servicii de cautare in limba engleza pentru utilizatorii Baidu. Motorul de cautare din China vrea sa isi extinda operatiunile in strainatate, in timp ce Microsoft intentioneaza sa aiba o prezenta crescuta pe cea mai mare piata de Internet din lume.

Baidu domina piata serviciilor chineze de cautare pe internet, dupa ce Google a inchis anul trecut site-ul Google.cn si si-a redirectionat utilizatorii catre un site din Hong Kong, in urma unui conflict cu autoritatile de la Beijing referitor la cenzura.

Parteneriatul va permite ca prin introducerea unor cuvinte in engleza in casuta de cautare a Baidu sa fie activat automat serviciul Bing, iar rezultatele cautarii sa fie obtinute in paginile Baidu.

Analistii considera ca acordul va facilita accesul Bing la cei peste 450 de milioane de utilizatori ai Internetului din China, cu efect negativ asupra activitatilor Google.

"Cooperarea cu Microsoft va consolida pozitia dominanta a Baidu pe piata chineza a serviciilor de cautare si va face afacerile Google mai dificile", spune Dong Xu, analist la firma de cercetare a pietei Analysys International.

Baidu a avut o cota de 76% pe piata chineza, in primul trimestru. Cota Bing in regiune este neglijabila, iar cea a Google este de aproape 20%.

Citeste si:

+ sau Like? Google concureaza Facebook. Ce sanse dau analistii noului serviciu de socializare

La ei se poate. Dupa Microsoft, Google a marit salariile angajatilor. Care sunt motivele

REPORTAJ VIDEO. Cum este sa lucrezi la Microsoft: ce spun angajatii lui Bill Gates din Romania