Grupul finlandez a adaugat in acest an functii de smartphone liniei de telefoane entry-level Asha, precum navigare rapida pe internet si jocuri.

Populare pe pietele emergente, precum India si China, telefoanele Asha au ajutat Nokia sa-si consolideze cota de piata pe segmentul basic la 35% in trimestrul al doilea, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, scrie Bloomberg, preluata de Mediafax.

In timp ce divizia de smartphone-uri a Nokia incearca inca sa-si faca loc pe o piata dominata de Samsung Electronics (Coreea de Sud) si Apple (SUA), operatiunile din zona telefoanelor "de baza" este in crestere si, mai mult, este profitabila.

Nokia a vandut trimestrul trecut peste 70 de milioane de telefoane low cost, oferind spatiu de manevra directorului general Stephen Elop, care mizeaza pe platforma software Windows Phone, dezvoltata de Microsoft, pentru revenirea producatorului finlandez in top pe segmentul smartphone-urilor.

Cinci semestre consecutive de pierderi

Dupa o perioada indelungata de scadere constanta a veniturilor si cinci trimestre consecutive de pierderi, Nokia si-a gasit un punct de sprijin in divizia de telefoane entry-level. Mai mult, compania atrage clienti care nu au mai detinut un telefon mobil, care ar putea deveni fideli brandului atunci cand vor trece la modele mai scumpe.

"Modelel Asha se vand destul de bine, o veste buna pentru ei din moment ce le da timp sa-si consolideze divizia smartphone", comenteaza pentru Bloomberg un analist financiar din Helsinki.

Nokia a vandut de sapte ori mai multe telefoane ieftine decat smartphone-uri in trimestrul al doilea, iar divizia entry-level a adus venituri cu 49% mai ridicate, de 2,29 miliarde euro.

Analistul Anshul Gupta de la compania de cercetare Gartner considera ca telefoanele Asha atrag clienti in tarile aflate in curs de dezvoltare deoarece sunt asemanatoare smartphone-urilor, insa costa mult mai putin.

Telefoanele low-cost care imita smartphone-urile

Unele modele Asha au touchscreen similar modelelor mai scumpe, insa sistemul de operare este mai putin sofisticat, ca si platforma hardware, modele fiind mult mai ieftin de produs. "Au aproape toate caracteristicile unui smartphone: portal pentru descarcat aplicatii, interfata touch, integrare cu retelele sociale - deci aceste telefoane sunt exact ca un smartphone", explica Gupta.

Cele mai de succes modele par sa fie Asha 305, cu un pret de referinta de 65 de euro, cel mai ieftin telefon Nokia cu touchscreen care acopera intreaga lungime a telefonului, si Asha 311, de 95 de euro, care are ecran tactil multitouch, similar celor de pe smartphone-uri, si un procesor mai rapid, de 1 GHz.

Piata telefoanelor entry-level a scazut in trimestrul al doilea cu 15%, la 211 milioane de unitati vandute, potrivit companiei de cercetare Strategy Analytics. Vanzarile Nokia pe acest segment au avansat insa cu 2%, la 73,5 milioane unitati.

Actiunile Nokia au crescut cu 66% din iulie, datorita optimismului generat de rezultatele din trimestrul al doilea, care au aratat vanzari peste estimari ale liniei de smartphone-uri Lumia. Actiunile companiei s-au depreciat cu aproxiamtiv 90% din 2007, cand Apple a lansat primul iphone.

Nokia a lansat telefoanele care imita smartphone-urile. Preturile pornesc de la 63 euro VIDEO

Nokia are acum o cota de piata de sub 10% pe piata smartphone-urilor, unde Samsung si Apple genereaza mai mult de jumatate din vanzari. "Unii uita ceva important: vindem un milion de telefoane pe zi. Lumea se concentreaza aproape miopic pe smartphone-uri", comenteaza Peter Skillman, directorul de design la Nokia.

Nokia va lansa cel mai probabil pe 5 septembrie urmatoarea linie de smartphone-uri Lumia, construite pe sistemul de operare Windows Phone 8 produs de Microsoft. Compania spera ca succesul si popularitatea Windows 8 vor creste interesul consumatorilor pentru telefoanele Lumia.

Succesul companiei in zona dispozitivelor mai ieftine nu este garantat, tot mai multi producatori facandu-si aparitia pe piata cu telefoane concurente, bazate pe sistemul de operare Google Android.

Samsung, care a preluat in acest an de la Nokia titlul de cel mai mare producator de telefoane, dupa 14 ani de dominatie finlandeza, ofera de asemenea telefoane entry-level cu touchscreen, pentru a atrage clientii de pe pietele emergente.

Concurenta tot mai dura este insa in beneficiul clientilor, impingand preturile in jos. Preturile medii de vanzare ale telefoanelor entry-level produse de Nokia au scazut cu 14% in trimestrul al doilea.