Fa-ti blog!

Pentru a-ti face si pentru a fi activ pe blog este nevoie de timp, energie si creativitate.

Desi micul site creat de tine poate avea orice tema vrei tu, pentru a trage atentia posibililor angajatori ar fi bine ca postarile de pe blog sa fie legate de industria in care ai vrea sa te angajezi.

Blogul poate fi, de asemenea, si un loc in cate te prezinti, iti postezi CV-ul si detalii despre activitatea profesionala sau in care demonstrezi cat de bine te pricepi la domeniul in care activezi.

Iar sa-ti creezi propriul blog este foarte simplu si nu te costa nimic.

Fii activ in spatiul virtual!

Fie ca-ti faci propriul blog, fie ca postezi comentarii in alte astfel de spatii sau pe alte bloguri de specialitate, acest lucru nu poate decat sa te faca sa fii remarcat.

Exista, totodata, numeroase platforme profesionale, unde poti sa postezi diferite pareri sau sa comentezi diferite situatii din domeniul in care activezi, de unde poti fi citat intr-o publicatie de specialitate, care iti ofera o mai mare credibilitate. Iar aceste publicatii sunt citite, in general, de jucatorii dintr-o anumita industrie, care astfel te pot remarca.

Si, bineinteles, nu uita de retelele de socializare. Desi sunt percepute ca spatii in care poti, mai degraba, sa pierzi timpul, site-uri ca Facebook sau LinkedIn capata tot mai multa importanta atunci cand vrei sa te angajezi, daca ai un profil profesional, care nu contine poze sau postari care ar putea sa nu dea bine in ochii recrutorilor.

Citeste si:

Fa-ti curat in contul de Facebook daca vrei sa ai mai multe sanse de angajare! 
Cum sa te angajezi pe Facebook: afla cum poti sa-ti faci CV-ul electronic!

Impartaseste-ti ideile!

Daca vrei sa te faci remarcat in ochii posibililor recrutori, dar si sa-ti asumi riscuri, poti sa faci o mica documentare despre compania in care ti-ar placea sa lucrezi, sa identifici exact persoanele cu care ai putea intra in contact si sa le propui cateva idei despre cum ar putea rezolva o anumita situatie sau un proiect pe care l-ar putea dezvolta. Poti prezenta un studiu de caz relevant, pe care sa-l sustii cu idei solide.

Este important sa-ti documentezi foarte bine prezentarea dinainte, pentru ca totul sa fie facut cat mai profesionist. Daca ideile tale sunt interesante pentru compania respectiva, pregateste-te sa primesti un telefon pentru o intalnire la nivel de management.

Fa-te remarcat!

Daca iti place sa vorbesti in public si esti o persoana cunoacuta in industria in care activezi, poti incepe sa participi la seminarii, intalniri ale celor din domeniul respectiv sau la prezentari la facultate. Chiar daca sunt seminarii online sau evenimente la care trebuie sa participi fizic, sa fii prezent la astfel de evenimente te face remarcat si iti confera notorietatea de care ai nevoie in fata unui posibil angajator.

Nu-ti gasesti job pe site-urile de recrutare? Alte metode de a te angaja rapid!