"Restructurarile continua, dar pe partea de energie angajam. Tehnologia pe care o avem ne cere sa cautam specialisti in domeniu, dar nu este un numar foarte mare de viitori salariati pe care ii vizam. Este vorba despre cateva zeci de oameni, sub 100", a declarat miercuri directorul general executiv al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Cea mai mare companie din Romania dezvolta doua proiecte energetice: o centrala pe gaze la Petrobrazi cu o capacitate de 860 MW, dar si ferme eoliene.

Petrom a restructurat 4.741 de persoane in primele sase luni din acest an comparativ cu numarul de angajati de la finele primului semestru din 2009.

Compania avea la finele lunii iunie a acestui an un numar de 26.736 de angajati, cu 15% mai putin fata de acelasi moment al anului precedent.

OMV Petrom este controlata de grupul OMV, care detine 51,01% din actiuni, in timp ce statul roman are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. In actionariat se mai regaseste Fondul Proprietatea, cu o participatie de 20,11%, restul titlurilor fiind listate la bursa.