O analiza, data publicitatii de autoritatile de la Roma, arata cati bani castiga politicienii in diferite state ale Europei.

Iar pe primul loc se afla chiar Italia, tara care a aprobat un plan de austeritate draconic pentru populatie, pentru a face rost de bani la buget si pentru a reduce deficitul si datoria publica.

Folosind aceste date, completate cu statistici ale Parlamentului European, Business Insider face un top al celor mai bine platiti politicieni.

Iar rezultatele nu indica deloc austeritatea despre care vorbesc toti sefii de state din UE. Trebuie mentionat, de asemenea, ca sumele prezentate mai jos reprezinta doar salariile de baza, fara diurne si alte sume pe care politicienii le castiga ca urmare a pozitiilor pe care le ocupa.

Iata mai jos topul salariilor pe care le castiga membrii parlamentelor nationale in 20 de tari europene (sumele reprezinta remuneratia anuala):

20. Polonia – 33.000 de dolari
19. Spania – 40.000 de dolari
18. Estonia – 41.000 de dolari
17. Cipru – 44.000 de dolari
16. Portugalia – 47.000 de dolari
15. Slovenia – 58.000 de dolari
14. Ungaria – 66.000 de dolari
13. Grecia – 70.000 de dolari
12. Luxemburg – 73.000 de dolari
11. Finlanda – 76.000 de dolari
10. Suedia – 78.000 de dolari
9. Danemarca – 83.000 de dolari
8. Marea Britanie – 98.000 de dolari
7. Irlanda – 103.000 de dolari
6. Franta – 115.000 de dolari
5. Belgia – 120.000 de dolari
4. Germania – 120.000 de dolari
3. Austria – 125.000 de dolari
2. Olanda – 135.000 de dolari
1. Italia – 175.000 de dolari

In Romania, indemnizatia unui parlamentar care nu detine nicio functie in vreo comisie este de aproximativ 4.500 de lei pe luna, adica 54.000 de lei pe an (peste 16.000 de dolari). La acest salariu de baza se mai adauga diurne si alte sume pentru deplasari in tara si strainatate sau pentru cheltuieli cu locuitul in Bucuresti.