Institutul de statistica european estimeaza ca in toata Uniunea Europeana sunt peste 25,2 milioane de someri, in timp ce in zona euro, numarul acestora a ajuns la 18 milioane.

In timp ce Spania si Grecia conduc clasamentul negativ, cu rate ale somajului record de peste 25%, respectiv 23%, in Europa exista si tari in care aproape ca nu exista someri, iar firmele intampina greutati in a gasi angajatii de care au nevoie.

In topul tarilor din UE cu cel mai mic somaj se afla Austria, unde doar 4,3% din populatia activa este neocupata. Urmeaza Olanda, cu o rata a somajului de 5,3%, Germania si Luxemburg, cu 5,5% si Malta, cu 6,3%.

Nici Romania nu sta rau, daca ne gandim ca rata somajului este de doar 7%, tara noastra plasandu-se la locul al saptelea din 27 de tari.

Comparativ cu anul trecut, rata somajului a scazut in 10 state europene, a crescut in 16 si a ramas aceeasi in Slovenia. Cresterile cele mai mari s-au inregistrat in Grecia (de la 16 la 23%), Spania (de la 21 la 25%) si Cipru (de la 7,7% la aproape 11%).