Vineri, la Bursa Generala a Locurilor de Munca, organizata de ANOFM in 86 de localitati, au fost prezenti 2.820 de agenti economici si au fost oferite 35.226 locuri de munca.

Cei 34 de angajatori de insertie participanti la eveniment au prezentat 103 locuri de munca pentru persoanele marginalizate social.

La nivel national, au fost prezente 39.492 persoane, dintre care 424 din categoria celor marginalizate social.

Un numar de 16.696 de persoane au fost selectate in vederea incadrarii, dintre care 71 marginalizate social, iar 1.043 de persoane au fost angajate pe loc. Dintre acestea 61 au studii superioare.

In cazul persoanelor marginalizate social, una singura, din judetul Suceava, a obtinut pe loc un post de lucrator in bucatarie.

Principalele ramuri de activitate carora le corespund meseriile in care au fost incadrate pe loc cele 1.043 de persoane sunt urmatoarele: constructii de cladiri (173), hoteluri si alte facilitati de cazare (100), restaurante si alte servicii de alimentatie (80), fabricarea articolelor de imbracaminte (69).

Muncitor necalificat (189), sofer (48), mecanic (47), lucrator comercial (42), confectioner imbracaminte (37), lacatus (35) sunt principalele meserii in care au fost incadrate pe loc cele 982 de persoane fara studii superioare.

Dintre cele 61 de persoane cu studii superioare incadrate pe loc, cele mai multe au fost angajate ca: inginer (23), agent vanzari (9), consultant (4), consilier asigurari (4).

Judetele cu cele mai multe locuri de munca ocupate pe loc sunt: Constanta (196), Hunedoara (159), Neamt (84), Arad (72), Gorj (61), Iasi (60).