Potrivit Codului Muncii, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, corespunzator programului normal de munca, se stabileste prin hotarare de Guvern, dupa consultarea sindicatelor si a patronatelor.

"In cazul in care programul normal de munca este, potrivit legii, mai mic de opt ore zilnic, salariul de baza minim brut orar se calculeaza prin raportarea salariului de baza minim brut pe tara la numarul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat", conform prevederilor Codului Muncii.

In 2014, prin hotarare de Guvern aprobata in noiembrie 2013, salariul de baza minim brut pe tara a fost majorat in doua etape, cu cate 50 de lei.

Astfel, de la 1 ianuarie, salariul de baza minim brut a crescut de la 800 la 850 de lei, iar din iulie, acesta este de 900 de lei, pentru un program complet de lucru de 168 de ore in medie pe luna, reprezentand 5,357 de lei pe ora.

De majorarea de la 850 la 900 de lei a salariului de baza minim brut au beneficiat 966.405 salariati, dintre care 281.542 bugetari si 684.863 din sectorul concurential. In ianuarie, salariul de baza minim brut pe tara a crescut cu 50 de lei pentru 804.225 de salariati, dintre care 238.143 din sectorul bugetar si 566.112 din sectorul concurential.

Si in 2013, salariul de baza minim brut a crescut in doua etape, la 750 de lei din 1 februarie, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2013, reprezentand 4,44 lei pe ora, si la 800 de lei de la 1 iulie, reprezentand 4,74 lei pe ora.

Guvernul a stabilit ca, in 2012, salariul de baza minim brut sa fie de 700 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore in medie pe luna, reprezentand 4,13 lei pe ora. In 2011, salariul de baza minim brut a fost stabilit prin HG la 670 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore in medie pe luna, reprezentand 3,94 lei pe ora.

Angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul individual de munca sub salariul de baza minim brut orar pe tara, conform prevederilor Legii 53/2003 - Codul Muncii.

CLICK AICI PENTRU A MARI IMAGINEA (Sursa: Eurostat)

Raportat la statele europene care au reglementat un salariu minim pe economie, Romania se afla pe locul al patrulea cu cel mai mic venit, dupa Albania, Bulgaria si Muntenegru, si pe locul al doilea in UE (dupa Bulgaria). Cel mai mare salariu minim din UE se plateste in Luxemburg (aproape 2.000 de euro), urmat de Belgia si Olanda (1.500 de euro).

Germania, care in prezent nu are un salariu minim pe economie, a votat introducerea acestuia de la 1 ianuarie 2015, in valoare de 8,5 euro pe ora (aproximativ 1.700 de euro/luna), mai ridicat decat in Marea Britanie si SUA si de trei ori mai mare ca salariul mediu din Romania.