Institutiile de invatamant superior s-au folosit in ultimii ani de aceste argumente pentru a ridica tot mai mult costul educatiei, noteaza Forbes. Oamenii incep sa realizeze ca o diploma universitara nu iti asigura insa neaparat un loc de munca bine platit, si privesc tot sistemul ca pe o frauda uriasa.

In lipsa unor teste practice la interviul de angajare, cei mai multi aplicanti sunt evaluati dupa diploma pe care o au ori dupa rezultatele pe care le-au obtinut in anii de scoala. Indicatori ce nu sunt neaparat relevanti. Astfel, un candidat specializat in literatura clasica, absolvent de Oxford sau Cambridge, care a terminat printre primii din clasa lui, poate fi angajat intr-o institutie de prestigiu, nu pentru cunostintele sale de limba latina, ci pentru ca pur si simplu a absolvit o facultate de prestigiu.

Problema este ca taxele la cele mai ravnite universitati din lume sunt foarte mari si nu se stie inca in ce masura merita investitia, in conditiile in care tot mai multe persoane detin in prezent o licenta.

"Multe cursuri nu aduc niciun pic de valoare studentilor"

Statisticile din Statele Unite arata ca 115.000 din slujbele de portari sunt detinute de oameni care au absolvit o facultate. Richard Vedder, economist la Universitatea din Ohio, crede ca daca guvernul nu s-ar incapatana sa trimita toti tinerii intre 18 si 22 de ani sa urmeze cursurile unei facultati, economia ar avea mai mult de castigat.

Charles Murray, student la American Enterprise Institute, considera ca facultatea s-a transformat intr-o farsa. “Multi dintre studenti nu au ce cauta aici. Multe dintre cursuri nu aduc niciun pic de valoare studentului sau sa il faca mai atractiv in ochii angajatorilor. De ce, atunci, nu am renunta mai bine la facultate pentru a urma, in schimb, cursuri de calificare in diferite domenii?”, se intreaba Murray.

Realitatea, mult mai dura decat teoria

“Un fost absolvent al Harvard cauta de lucru ca babysitter in New York. A studiat psihologia si a absolvit in 2011. In prezent lucreaza in sistem part-time pentru un internship. Este un om bun, intelegator si se intelege de minune cu copiii”, se arata intr-un anunt de recomandare care a ajuns in redactia Forbes.

Daca cel despre care este vorba in anunt nu a beneficiat de o bursa scolara, acesta a cheltuit 190.000 de dolari pentru taxele universitare de la Harvard, pe un sistem educational care deocamdata nu i-a adus niciun beneficiu. Inca o dovada ca, in aceste vremuri economice nesigure, o diploma universitara nu numai ca nu iti asigura un job bine platit, dar e posibil sa nu iti asigure niciun fel de job.