Hotelul Yanggakdo este cel mai mare hotel din Coreea de Nord si a doua cea mai inalta cladire a tarii. Situata in Phenian, cladirea ascunde un secret pe care putini il cunosc. Etajul cinci nu figureaza pe panoul lifturilor si, desi se poate ajunge la el pe scari, accesul este interzis pentru turisti.

Unul dintre jurnalistii Business Insider a reusit totusi sa se strecoare pe palierul interzis si sa vada despre ce este vorba. Concluziile la care acesta a ajuns, inca neverificate, sunt ca etajul ar putea gazdui un modul de comunicatii, de unde membrii Partidului monitorizeaza camerele de hotel prin intermediul unor imagini video si a microfoanelor.

Dar ce este mai interesant e faptul ca etajul cinci, practic un buncar de beton, ascunde in spatele usilor de otel o adevarata propaganda.

Iata cateva dintre inscriptiile care acopera peretii:

“Generalul nostru este cel mai bun”;

“Ii simtim lipsa Parintelui nostru, Generalul”;

“Armata inaintea politicii”;

“Secolul 21 este era industriei informatiei”;

“Sa ne pregatim temeinic ca sa infrangem invadatorii. Invadatorii japonezi au macelarit cetateni nevinovati, care se supuneau legilor. 1 milion de morti, 6 milioane de arestari fortate, 2 milioane de sclavi sexuali”;

“Aceasta bomba este produsul americanilor. Fiecare produs al americanilor este dusmanul nostru. Sa ne razbunam de o suta de mii de ori pe americani.”