Situat in partea de nord a Tarii Galilor, hotelul are doar 11 camere, dar conduce clasamentul datorita serviciilor impecabile pe care le ofera, sustin utilizatorii TripAdvisor, clienti ai unitatii hoteliere. Lauriston Court s-a clasat pe locul al VI-lea si in topul celor mai bune chilipiruri in materie de cazare.

Oaspetii au laudat sericiile oferite de proprietarii Carol-Lynn si Ian Robbins, care stau mereu la dispozitia clientilor cu sfaturi, asistenta si chiar sandvisuri, in cazul in care acestia din urma pleaca la drum lung.

“Le spun mereu oamenilor care se cazeaza la noi: indiferent ce problema aveti, eu va pot ajuta”, spune proprietara resortului de la malul marii. Cuplul munceste de la 6:30 dimineata, pana seara tarziu, dar nu se plange de asta. “Suntem disponibili 24 de ore din 24, sapte zile pe saptamana, pentru orice doleanta a oaspetilor nostri. Nu privim asta ca pe un job, ci ca pe un stil de viata”, sustin acestia.

Hotelul a primit peste 400 de review-uri pozitive pe cunoscutul site de calatorii TripAdvisor. Vizitatorii au laudat micul dejun la cerere, privelistea minunata, dar si amabilitatea si disponibilitatea proprietarilor.

“Camerele sunt extrem de curate, dar si intime, cu o priveliste asupra marii. Parcarea nu a fost niciodata o problema iar micul dejun este delicios, avand o multime de variante din care poti sa alegi. Voi recomanda intotdeauna acest hotel”, scrie Tracey, una dintre oaspeti.

Sursa foto: www.lauristoncourt.com