• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Masacru intr-o scoala din Pakistan: peste 140 de persoane, majoritatea copii, au murit. Talibanii au dat foc unui profesor in fata elevilor

Masacru intr-o scoala din Pakistan: peste 140 de persoane, majoritatea copii, au murit. Talibanii au dat foc unui profesor in fata elevilor

UPDATE Atacul comis de un comando taliban la o scoala pentru copiii militarilor pakistanezi din Peshawar s-a incheiat si toti atacatorii au fost ucisi, au anuntat doi reprezentanti ai politiei locale, citati de AFP, scrie Mediafax.

Atacul, care a durat aproape sapte ore, s-a soldat cu moartea a peste 140 de persoane, din care peste 130 de elevi cu varste cuprinse intre 10 si 20 de ani, potrivit ultimului bilant al autoritatilor.
 
Actiunea a fost revendicata de talibani care au vrut astfel sa se razbune pentru ofensiva militara in curs impotriva lor, in bastioanele din zonele tribale din apropiere de Peshawar.
 
"L-am declansat in urma unei anchete care a aratat ca unii dintre copiii mai multor oficiali de rang inalt din cadrul armatei studiaza in aceasta scoala", a declarat Muhammad Khurasani, un purtator de cuvant al Miscarii Talibanilor din Pakistan (TTP), principala grupare islamista rebela din tara.
 
Surse militare citate de NBC News au spus ca talibanii care au atacat scoala l-au stropit cu benzina pe un profesor si l-au incendiat, obligand elevii sa priveasca in timp ce victima murea.
 
"Militantii talibani au intrat intr-o clasa, l-au stropit pe un profesor cu benzina si i-au dat foc in fata elevilor. I-au obligat pe copii sa priveasca victima care murea arzand", a declarat un oficial militar pakistanez.
 
Atacul a inceput in jurul orei locale 10.30 (7.30, ora Romaniei), cand cinci sau sase talibani deghizati in militari au luat cu asalt scoala, situata la periferia orasului si in apropierea zonelor tribale.
 
Aproape 500 de elevi, majoritatea cu varste cuprinse intre 10 si 20 de ani, erau prezenti in scoala in momentul atacului.
 
Armata poarta de mai multe saptamani o ofensiva de amploare impotriva TTP - un aliat al retelei teroriste Al-Qaida si care a lansat un razboi sfant (jihad) contra Guvernului de la Islamabad in 2007 -, in principalul refugiu al gruparii, Waziristanul de Nord, o zona tribala situata la frontiera cu Afganistanul.

16 decembrie 2014 17:24
Modifică setările cookies