• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Doi barbati au murit, dupa ce un mal de pamant a cazut peste ei, in zona Politehnicii

Doi barbati au murit, dupa ce un mal de pamant a cazut peste ei, in zona Politehnicii

Doi barbati au fost scosi decedati de sub malul de pamant din zona Universitatii Politehnica din Bucuresti, a declarat, sambata, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti, Daniel Vasile, scrie Mediafax.

Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Bucuresti, cei doi barbati erau ingropati intr-un sant adanc de aproximativ 3,5 metri.
 
Interventia celor cinci echipaje de salvare prezente la fata locului a fost foarte dificila intrucat deasupra exista un mal de pamant sustinut doar de radacinile copacilor, cu risc mare de prabusire, a precizat Daniel Vasile.
 
El a mai spus ca deocamdata nu au fost stabilite identitatea si varstele victimelor.
 
Incidentul a fost semnalat prin numarul de urgenta 112, fiind comunicat faptul ca doar o persoana a fost prinsa sub un mal de pamant, in curtea Universitatii Politehnica din Capitala, a spus Daniel Vasile.
 
Acesta a precizat ca in zona producerii incidentului nu este niciun santier si, cel mai probabil, cele doua persoane sapau in cautare de fier vechi sau de alte materiale de constructie.

8 decembrie 2012 16:25
Modifică setările cookies