• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Pachebotul Costa Concordia, adus pe linia de plutire la doi ani si jumatate dupa naufragiu

Pachebotul Costa Concordia, adus pe linia de plutire la doi ani si jumatate dupa naufragiu

Pachebotul Costa Concordia, al carui naufragiu pe Insula Giglio, in Toscana, s-a soldat cu 32 de morti in 2012, a reinceput sa pluteasca, aceasta fiind prima etapa decisiva a ranfluarii sale, a anuntat luni Franco Porcellacchia, unul dintre inginerii responsabili cu operatiunea, citat de AFP.

"Nava pluteste. Se afla la aproximativ un metru deasupra platformei", a precizat acest inginer in cadrul unei conferinte de presa. Pachebotul va trebui ridicat inca un metru inainte de a putea fi deplasat, asa cum este prevazut.
 
Pentru acest lucru, echipele de interventie au inceput sa injecteze aer in cele aproximativ 30 de chesoane din jurul epavei, care are o lungime de aproape 300 de metri si aproximativ 115.000 de tone, pentru ca aceasta sa se ridice cel putin doi metri.
 
"Nava trebuie sa fie mai usoara, sa se reduca greutatea de pe platforme", a explicat Michael Thamm, proprietarul companiei Costa Crociere.
 
Odata adusa la plutire, nava va fi tractata aproximativ 30 de metri in larg, la est de insula, si pozitionata cu ajutorul a 36 de cabluri de otel si a 56 de lanturi.
 
De reusita acestei etape, cu o durata cuprinsa intre sase si opt ore, depinde plecarea gigantului catre portul Genova (nord), unde va fi dezmembrat, dupa doi ani si jumatate de la naufragiu.

14 iulie 2014 14:57
Modifică setările cookies