• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Ponta il propune pe Bogdan Aurescu la conducerea MAE, revenind asupra nominalizarii lui Mihnea Motoc

Ponta il propune pe Bogdan Aurescu la conducerea MAE, revenind asupra nominalizarii lui Mihnea Motoc

Premierul Victor Ponta a revenit asupra propunerii de nominalizare a lui Mihnea Motoc ca ministru la Externe si l-a propus pentru aceasta functie pe Bgdan Aurescu, secretar de stat in minister, afirma surse oficiale, citate de Mediafax.

Saptamana trecuta, presedintele Basescu a mentionat ca, pentru a nu intra in stare de incompatibilitate, inainte de numirea lui Motoc in Guvern, acesta trebuie sa nu mai aiba calitatea de ambsador, fiind necesar un decret de revocare din functia de ambasador la UE. El a explicat ca acest decret de revocare trebuie contrasemnat de catre premier.
 
Mihnea Motoc a fost nominalizat pentru postul de ministru de Externe dupa ce Teodor Melescanu a demisionat din functie la doar o saptamana dupa ce il inlocuise pe Titus Corlatean, din cauza problemelor de vot in diaspra la alegerile prezidentiale.
 
Diplomat de cariera, Bogdan Aurescu a fost numit secretar de stat pentru afaceri strategice in Ministerul Afacerilor Externe la 4 februarie 2009. In perioada august 2010 – februarie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri europene, coordonand, de asemenea, Directia Politici de Securitate. In perioada martie – iunie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri globale. Din iunie 2012, este secretar de stat pentru afaceri strategice, potrivit biografiei publicate pe site-ul MAE.
 
In perioada 2003-2004 a detinut, in cadrul MAE, functia de subsecretar de stat – Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului, iar in intervalul 2004-2005 pe cea de secretar de stat pentru afaceri europene. Incepand din septembrie 2004, Bogdan Aurescu a fost Agentul Romaniei pentru Curtea Internationala de Justitie, coordonand – pe tot parcursul procedurilor – activitatea echipei care a reprezentat Romania in procesul cu Ucraina de la Curtea Internationala de Justitie privind Delimitarea Maritima in Marea Neagra, finalizat la data de 3 februarie 2009.
 
In perioada 2010-2011 a fost negociator-sef pentru Romania al Acordului romano-american privind apararea antiracheta si al Declaratiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre Romania si SUA. Are, in prezent, gradul diplomatic de ministru-plenipotentiar.
 
Este membru al Curtii Permanente de Arbitraj de la Haga, membru supleant in Comisia Europeana pentru Democratie prin Drept (Comisia de la Venetia) a Consiliului Europei, reprezentant supleant al Romaniei la Comisia Dunarii si Arbitru desemnat de Romania in conformitate cu articolul 2 din Anexa VII la Conventia ONU privind Dreptul Marii. Este, de asemenea, presedintele Sectiei de Drept International a Asociatiei de Drept International si Relatii Internationale si al Ramurii Romane a „International Law Association” (Londra), redactor-sef al Revistei Romane de Drept International, membru al Colegiului de Redactie al revistei Curierul Judiciar, precum si membru al Consiliului Stiintific al revistei ACTA Universitatis Lucian Blaga (Sibiu). 
 
Bogdan Aurescu a absolvit Colegiul National „Sfantul Sava” (1992), Facultatile de Drept (1996, cu Diploma de Merit) si Istorie (1998) ale Universitatii din Bucuresti, Institutul Franco-Roman de Dreptul Afacerilor si Cooperare Internationala „Nicolae Titulescu – Henri Capitant” (1996) si Colegiul National de Aparare din Bucuresti (2000).
 
Bogdan Aurescu vorbeste fluent limbile engleza si franceza. S-a nascut la 9 septembrie 1973.

24 noiembrie 2014 16:16
Modifică setările cookies