• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
SUA au deblocat un ajutor de 46 mil. dolari pentru fortele ucrainene de securitate

SUA au deblocat un ajutor de 46 mil. dolari pentru fortele ucrainene de securitate

Casa Alba a anuntat joi deblocarea unui ajutor in valoare de 46 de milioane de dolari pentru echiparea si formarea fortelor de securitate ucrainene, cu putin inainte de intalnirea dintre presedintii Barack Obama si Petro Porosenko, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

Obiectivul acestei noi anvelope financiare, care creste la 116 milioane de dolari totalul ajutorului american acordat Ucrainei in domeniul securitatii, este de a ajuta tara, care se confrunta cu o rebeliune prorusa in est, sa-si supravegheze si securizeze frontierele si sa ajute armata sa functioneze in mod mai "eficient". 

Acest ajutor, care exclude orice furnizare de armament, consta in trimiterea unor echipamente de telecominicatii, radare, veste antiglont, casti si uniforme. 

Asteptat la Casa Alba joi dupa pranz, Porosenko si-a inceput vizita oficiala la Washington cu un discurs solemn in plenul Congresului.  Fostul om de afaceri, in varsta de 48 de ani, a pledat ca tara sa sa obtina un "statut special" de aliat nemembru NATO.  Washingtonul nu sustine aceasta cerere, apreciind ca acest lucru nu ar schimba datele. "Noi credem ca acest statut nu va aduce nimic nou Ucrainei fata de ceea ce beneficiaza deja in prezent", a declarat un oficial american sub protectia anonimatului.  Administratia Obama, care a deblocat de asemenea sapte milioane de dolari ca ajutor umanitar, exclude in continuare ideea trimiterii de armament la Kiev, o idee sustinuta de anumiti congresmeni. 


19 septembrie 2014 09:58
Modifică setările cookies