• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Un numar de telefon din Abu Dhabi, vandut la licitatie cu 2 milioane de dolari

Un numar de telefon din Abu Dhabi, vandut la licitatie cu 2 milioane de dolari

Un numar VIP de mobil a fost vandut pentru suma fabuloasa de 2 milioane de dolari, in cadrul unei licitatii din Abu Dhabi, relateaza BBC in pagina online.

Numarul 777-7777, impreuna cu abonamentul pus la dispozitie de Etisalat, operator telecom din Orient, a fost vandut cu aproape 7,9 milioane de dirhami (echivalentul a 2 milioane de dolari sau 1,3 milioane de lire sterline), noteaza cotidianul local The National, citat de BBC.

Cel care a platit exorbitanta suma pentru numarul VIP nici macar nu este proprietarul de drept al interesantului numar, avand in vedere legea din Emirate, si anume: guvernul din Abu Dhabi detine, tehnic vorbind, toate numerele de telefon.

Cumparatorul va beneficia insa, timp de doi ani, de contractul oferit de operatorul Etisalat, ce consta intr-un pachet Diamond Plus care contine, lunar, 22.500 de minute gratuite, 22.500 de mesaje si 100 GB de trafic de internet. Adica, 12 ore de convorbiri si 725 de mesaje pe zi. Pe site-ul companiei telecom, pachetul VIP standard costa 230 de dolari pe luna.

La licitatie au mai fost scoase si alte numere cautate. De exemplu, numarul 777-7770 s-a vandut pentru 340.000 de dolari.


2 mai 2014 09:55
Modifică setările cookies