Potrivit versiunii prezentate de sora acesteia pe site-ul de microblogging Weibo, o chineza rezidenta in provincia Xinjiang (vest), Ma Ailun, in varsta de 23 de ani, a murit efectuand un apel pe iPhone, in timp ce telefonul era pus la incarcat.

"Vom ancheta in mod aprofundat si vom coopera cu autoritatile in acest caz", a anuntat o purtatoare de cuvant a companiei Apple cu sediul la Beijing, Carolyn Wu, transmitand condoleante familiei tinerei decedate.

Potrivit agentiei oficiale China Noua, politia locala a confirmat ca Ma Ailun a murit electrocutata, dar a adaugat ca "implicarea telefonului ramane sa fie verificata, in continuare".

Televiziunea de stat CCTV a precizat ca urme de arsuri au fost gasite de ambele parti ale telefonului, dar ca incarcatorul electric utilizat nu era accesoriul original furnizat de catre Apple impreuna cu telefoanele vandute in China.

China este a doua cea mai importanta piata la nivel mondial a Apple, iar produsele gigantului - dintre care numeroase sunt asamblate in China - sunt extrem de populare in aceasta tara.

Marca a fost vizata, insa, de o campanie de critici in aprilie. Cotidianul Poporului, un organ oficial al Partidului Comunist, a denuntat "aroganta fara seaman" a grupului american, acuzandu-l ca nu isi trateaza clientii chinezi la fel de bine ca pe straini in ceea ce priveste serviciile dupa vanzare.

Tom Cook, CEO Apple, a prezentat "scuze sincere" intr-o scrisoare redactata in chineza, adaugand ca grupul "are multe de invatat" despre modul de a opera in China.