1.  Google Chromecast

Dupa insuccesul avut cu Google TV, compania americana a dat lovitura cu un dispozitiv la care nimeni nu se astepta. Este simplu de folosit, de dimensiuni mici, costa doar 35 de dolari si se numeste Google Chromecast. Odata introdus in spatele televizorului, in portul HDMI, utilizatorul poate viziona clipuri video direct de pe tableta, laptop sau telefon, fara a mai fi legat de cabluri. Informatia este transmisa wireless, iar dispozitivul functioneaza cu iOS si Android, ori browserul Chrome, daca este vorba de continutul de pe un laptop.

2.  Noile ipad-uri Apple

Anul 2013 a adus doua lansari importante pentru Apple. Una dintre ele este aparitia lui iPad Mini Retina, care scuteste cumparatorul de decizia alegerii unei tablete performante in detrimentul uneia mai portabile. Acesta are o baterie ce promite pana la zece ore de utilizare si un ecran de 7,9 inci. Fratele sau putin mai mare, Ipad Air, are display-ul de 9,7 inci, dar este un dispozitiv subtire si usor. Ambele beneficiaza de cele 475.000 de aplicatii disponibile in App Store.

3.  Oculus Rift

Este un simulator de jocuri, disponibil deocamdata numai dezvoltatorilor de jocuri, la pretul de 300 de dolari. Cei care l-au incercat insa, sustin ca da o dependenta placuta, pentru ca aduce utilizatorul in mijlocul actiunii. Se poate folosi conectat la un calculator sau la un device cu Android. Oculus Rift creeaza in jurul celui care il poarta o adevarata lume virtuala, in format 3D. Jucatorul se poate uita inclusiv peste umar, ca sa-si zareasca “inamicii”. Lansarea in masa urmeaza sa fie facuta in 2014.

4.  Smartwatch-uri Pebble

Nu se stie nici pana in acest moment care este exact impactul pe care ceasurile inteligente il vor avea pe piata si daca vor reusi la un moment dat sa concureze serios cu tabletele ori smartphone-urile. Ceea ce e cert e ca, din toata avalansa de astfel de produse lansate in 2013, Pebble ofera una dintre cele mai bune experiente. Costa 150 dolari si functioneaza ca un satelit pentru iPhone sau un smartphone cu Android. Primeste notificari sub forma mesajelor text prin Bluetooth si le afiseaza pe un ecran e-ink. Exista insa planuri mari pe viitor pentru asemenea gadgeturi, iar dezvoltatorii scriu de zor programe pe care intentioneaza sa le implementeze in Pebble.

5. iPhone 5S

De obicei, modelele cu terminatia S de la Apple nu sunt decat niste imbunatatiri usoare ale versiunilor anterioare. iPhone 5S insa a reusit sa vina cu doua noutati anul acesta. Primul este senzorul de identificare, ce nu se mai regaseste pe niciun alt smartphone, iar cel de al doilea este camera cu dual-LED flash, care asigura o iluminare personalizata pentru scena ce urmeaza sa fie fotografiata – caracteristica de asemenea unica pe piata.

6. Xbox One

Xbox One, de la Microsoft, se vrea a fi mai mult decat o simpla consola de jocuri. Aceasta permite apeluri video via Skype, accesul la televiune prin cablu si satelit, plus o interfata derivata din Windows 8, ceea ce transforma consola intr-un adevarat computer. Mai mult, noul senzor Kinect intelege comenzile verbale, recunoaste fetele utilizatorilor si poate chiar masura bataile inimii.

7. Kindle Fire

Suntem deja la a treia generatie de tablete Kindle Fire, de la Amazon. Acestea au reusit sa impresioneze inca din prima zi a lansarii. Sunt simple, construite sa fie folosite pentru a te bucura cat mai usor de biblioteca virtuala Amazon (carti, clipuri, muzica, jocuri) si costa intre 239 si 379 dolari, in functie de dimensiune – de 7 inci sau de 8,9 inci. Noutatea de anul acesta o reprezinta suportul live oferit de cei de la Amazon, un membru al echipei de depanare putand prelua controlul tabletei si sa opereze schimbarile necesare direct in ea, fara intermedierea posesorului.

8. Nest Protect

Este unul dintre produsele create de Nest Labs, un start-up care si-a propus sa dea o noua fata si utilitate celor mai banale obiecte dintr-o locuinta. Nest Protect, care costa 130 de dolari, este un detector de fum si monoxid de carbon. In loc sa alerteze familia printr-o serie de sunete specifice alarmelor, Protect te anunta cu o voce calma, de femeie, ca “este monoxid de carbon in locuinta”. Daca era vorba doar de o cina care nu a iesit cum trebuie, alarma poate fi dezactivata printr-o simpla miscare a bratului.

9.  Leap Motion Controller

Este un fel de accesoriu USB creat pentru calculatoare si, pentru 80 de dolari, ne poate lasa sa tragem cu ochiul la cum ar putea arata viitorul in IT. Odata conectat, device-ul detecteaza miscarile iar userul poate face o serie de activitati, de la cititul unui ziar online, pana la jocuri pe calculator, prin simpla miscare a mainilor. Dispozitivul detecteaza inclusiv unghiul in care ne tinem palmele ori cate degete aratam.

10.  Nokia Lumia 1020

Fiecare smartphone care se respecta scoate niste fotografii decente, dar Lumia 1020 aduce cu siguranta ceva in plus. Cu o rezolutie de 41 megapixeli, capturile sunt unele dintre cele mai clare iar zoom-ul nu mai pune in pericol calitatea pozei.