Seful diviziei de marketing strategic pentru telefoanele mobile, D.J. Lee, a anuntat intentia companiei, in cadrul unui eveniment de lansare a Galaxy Note 3, care are loc miercuri la Seul.  

Nu a dat alte detalii, precum specificatii ale viitorului smartphone, iar pana la aceasta ora nu se cunoaste nici macar numele acestuia.   

Ce se stie insa, potrivit site-ului Engadged, este ca device-ul va avea un ecran OLED curbat, dar ca nu va fi "complet flexibil".  

Sud-coreenii au lansat recent ceasurile inteligente Galaxy Gear, despre care se spunea ca vor avea un astfel de ecran, insa zvonurile s-au dovedit a fi simple speculatii. Galaxy Gear are un display AMOLED de 1,63 inci.   

Se stie insa ca Samsung este interesat sa lanseze un telefon cu ecran flexibil, inca de la evenimenul CES, de anul acesta, cand producatorul a dezvaluit un prototip pe nume Youm. Ramane de vazut daca smartphone-ul anuntat va fi o punere in practica a prototipului de la CES sau daca va fi un telefon cu totul nou.