Potrivit unui ordin al Ministerului Educatiei, cadrele didactice care vor sa predea limba, cultura si civilizatie romaneasca in Spania, Italia si Belgia, in anul scolar 2010-2011, vor fi platiti cu 30,5 euro brut pe ora, pentru maximum 72 de ore pe luna.

Incepand cu anul scolar 2007-2008, Ministerul Educatiei si Institutul Limbii Romane au lansat proiectul privind predarea cursului de limba, cultura si civilizatie romaneasca in unitati de invatamant din state membre ale Uniunii Europene, respectand astfel politica UE in domeniul plurilingvismului.

Cursurile de limba romana din tarile membre isi propun sa valorifice identitatea culturala romaneasca in general, dar se adreseaza in special copiilor romani care traiesc in afara granitelor tarii.

Astfel, cursurile predate de profesorii romani ii vor ajuta pe acestia sa nu uite cunostintele de limba, in contextul in care invata toate celelalte materii in limba din tara respectiva, si ii vor ajuta sa se integreze mai usor in sistemul de invatamant romanesc in cazul in care se intorc in tara.

Orele de lima romana se adreseaza, totodata, si elevilor de alte nationalitati, care vor sa capete mai multe conostinte despre Romania.

Predarea cursului se organizeaza in grupe de 20 de elevi si este structurat pentru toate nivelurile de invatamant preuniversitar, in format de doua ore pe saptamana, fiind un curs optional.

Profesorii romani care vor preda in cele trei tari vor fi numiti prin ordin al ministrului Educatiei si vor incheia un contract de colaborare cu Institutul Limbii Romane, selectia facandu-se prin concurs.