DACIA, de exemplu, a scos la concurs mai multe posturi la uzina de la Mioveni. Producatorul autohton de automobile vrea sa angajeze specialisti in mentenanta, sculeri matriteri sau specialisti in turnare sub presiune.

Candidatii trebuie sa fi absolvit studii superioare tehnice si sa aiba cunostinte de constructie si de functionare a masinilor, de desen tehnic si de proiectare.

Pentru a avea sanse de angajare, solicitantii trebuie sa aiba o experienta de minimum trei ani in domeniu si sa cunoasca limbile franceza si engleza.

Pentru cunoscatorii de limba japoneza, Dacia a scos la concurs si un post de interpret in aceasta limba, care trebuie sa traduca documente oficiale, sa-l insoteasca pe directorul fabricii la intalniri sau sa asigure serviciile de interpretare la diferite evenimente organizate de companie.

Toate anunturile de angajare la Dacia le gasesti AICI!

RENAULT propune, totodata, un stagiu de internship pentru tinerii care vor sa capete experienta inca din facultate. Solicitantii, care trebuie sa fie studenti in anul al III-lea la o facultate tehnica, isi pot depune candidatura pentru programul de internship 2011-2012 pe adresa [email protected].

Celalalt producator de automobile care opereaza in Romania, FORD, a scos la concurs patru posturi de middle management – Brand Manager, Marketing Specialist, Manager de vanzari si Sales Support Analyst.

Conditiile de angajare si date de contact gasesti AICI!

Producatorul de componente AUTOLIV ROMANIA, care deruleaza contracte cu marci precum Volvo, Ford, Renault, Mazda, Volkswagen sau Opel, face de asemenea angajari pentru mai multe posturi vacante, in Brasov, Timisoara si Lugoj.

De la ingineri in industria auto la specialisti in software sau administratori, compania angajeaza personal cu experienta in domeniile solicitate, in general cu studii tehnice, dar si cu cunostinte temeinice de limba engleza.

Gasesti AICI toate anunturile de angajare ale companiei!

Un alt producator de componente auto care face angajari masive de specialisti este CONTINENTAL CORPORATION. Compania a scos la concurs peste 50 de posturi, majoritatea in Timisoara, dar si la Iasi sau Sibiu.

Joburile scoase la concurs se adreseaza atat inginerilor de specialitate, cat si specialistilor in software, electronistilor sau testerilor. Compania angajeaza, totdata, si studenti care vor sa faca practica la Continental.

Lista anunturilor o gasesti AICI!

Grupul INTERNATIONAL AUTOMOTIVE COMPONENTS (IAC) a anuntat, de asemenea, ca a inceput lucrarile de constructie a unei fabrici de planse de bord, panouri de portiere si capitonaje de plafon de la Bals, judetul Olt, investitia in valoare de 58 de milioane de euro urmand sa fie finalizata pana la sfarsitul anului. Produsele vor fi destinate in principal uzinei auto Ford de la Craiova.

"Prin aceasta extindere strategica vom sustine productia companiei Ford de la Craiova si vom genera 400 de noi locuri de munca, in momentul in care fabrica va atinge capacitatea maxima de productie. in plus, vom dezvolta parteneriate strategice cu universitatile din regiune si cu scolile tehnice, cu care vom colabora in vederea stabilirii unor programe de studii si de formare", a declarat Pat Salter, director general pentru Operatiuni al IAC Europa.

IAC este primul furnizor din industria auto care construieste de la zero o unitate de productie in Romania, pentru a sustine operatiunile Ford de la Craiova.

Alte fabrici de componente auto care au anuntat ca fac angajari sunt DRAXLMAIER si YAZAKI.