Primul ministru in functie condamnat. Relu Fenechiu primeste 5 ani de inchisoare cu executare

Ministrul demisionar al Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat agentiei Mediafax ca, pana in prezent, nu a tratat cu seriozitate procesul in care este implicat deoarece stia ca este nevinovat, dar ca din acest moment va trata cu seriozitate cazul.

"Nu mai fac niciun comentariu, pentru ca nu inteleg nimic. Ma voi lupta in continuare. Stiindu-ma nevinovat, nu am tratat procesul cu seriozitate, insa din acest moment il voi trata", a declarat Fenechiu.

Fostul ministru al Transporturilor a precizat ca in perioada urmatoare va prezenta o serie de documente in premiera care ii demonstreaza nevinovatia, precum si un comunicat de presa. Relu Fenechiu a demisionat din functia de ministru al Transporturilor, iar premierul Victor Ponta va prelua interimatul la conducerea ministerului.

"Greu de ucis"

Vehiculat pentru functia de ministru al Transporturilor inca din mai 2012, la momentul discutiilor pentru formarea primului Cabinet Ponta, liberalul a preluat conducerea institutiei in decembrie, fiind puternic sustinut de liderul PNL, Crin Antonescu, noteaza Mediafax.

Imediat dupa audierile din comisiile parlamentare, noul sef de la Transporturi anunta ca isi pregatise "planul de bataie" pentru acest minister vreme de opt ani. Un regret la preluarea portofoliului: mutarea autostrazilor la departamentul marilor proiecte, condus de Dan Sova. A urmat un mandat in care cuvantul "demisie" a fost invocat imperativ de catre adversarii politici, in principal din cauza dosarului "Transformatorul".

La finele lunii martie, premierul Victor Ponta ii fixa lui Relu Fenechiu doua obiective strategice pentru perioada urmatoare: deblocarea POS Transporturi si privatizarea CFR Marfa. Seful Executivului a aratat ca daca le va indeplini, atunci il va lauda, iar daca nu, Fenechiu va raspunde politic. Desemnarea unui castigator in procesul de privatizare a CFR Marfa a reprezentat o preconditie pentru evaluarea acordului cu FMI, in vreme ce deblocarea platilor prin POS-T era indispensabila in contextul bugetului auster. Ambele obiective au fost indeplinite la finele lunii iunie.

Pe de alta parte, tot in martie Ponta declara ca daca justitia stabileste, in prima instanta, ca acuzatiile aduse de Parchet lui Fenechiu acum cinci ani sunt probate, iar acesta a gresit, atunci acesta va pleca din Guvern.

Dupa ce in prima faza s-a opus privatizarii CFR Marfa, Fenechiu a fost nevoit sa admita dupa o intalnire cu reprezentantii FMI ca aceasta devenit "prioritatea numarul 1". Procesul, derulat cu "pistolul la tampla" din spusele mininstrului, a starnit interesul a doar trei investitori. Ajunsa la limita esecului dupa ce niciunul dintre acestia nu s-a precalificat initial pentru etapa urmatoare, procedura a fost reluata cu relaxarea unor conditii si finalizata la 20 iunie, termenul fixat.

"Dupa sapte ore de negocieri, a iesit fumul alb. Astazi putem declara un castigator in competitia de privatizare la CFR Marfa", spunea Fenechiu la 20 iunie. Castigator a fost Grup Feroviar Roman, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, ajuns singur in ultima etapa dupa retragerea pe parcurs a americanilor de la OmniTRAX si ulterior a asocierii romano-austriece Transferoviar Grup - Donau Finanz.

OmniTRAX a anuntat ca a contestat procesul de privatizare si a cerut reluarea procedurii cu participarea companiei americane, precizand ca are nevoie de mai mult timp pentru a efectua un audit profesionist al transportatorului feroviar de marfa. La randul lor, reprezentantii asocierii interesate de operatorul feroviar de transport marfa au afirmat ca isi rezerva dreptul de a contesta procedura la institutiile abilitate.

Pe de alta parte, incepand cu 21 iunie au fost reluate platile pentru POS T 2007-2013, in urma aplicarii masurilor impuse prin scrisorile de pre-suspendare si de incetare a platilor, transmise de catre Comisia Europeana in iunie, respectiv decembrie 2012.

In subsidiar, Fenechiu - unul dintre cei mai "vanati" ministri de catre mass-media pentru disponibilitate si stilul direct - a fost in centrul unor dezbateri aprinse, una dintre cele mai mediatizate fiind cea legata de "aeronava prezidentiala". Subiectul a fost dezvoltat dupa ce Fenechiu a declarat ca Tarom ar trebui sa se renunte la avionul folosit de presedintele Traian Basescu - unul dintre principalii contestatari ai pozitiei sale in Guvern - intrucat genereaza pierderi.

Urmare a discutiilor pe acest subiect, Presedintia a renuntat la contractul de inchiriere a avionului, botezat "aeronava VIP".
O alta controversa a avut in prim plan relatia ministrului cu unii managerii "privati' numiti in urma unui proces de selectie la companii din subordinea Transporturilor. La CFR SA, planul de administrare propus de Consiliul de Administratie in a fost respins in aprilie de minister. Fosta conducere, in frunte cu cipriotul Dimitris Sophocleous, a acuzat ca decizia este politica, Fenechiu raspunzand ca din plan lipseau multe obiective concrete, iar managementul initial nu a performat.

De altfel, Fenechiu a lasat sa se inteleaga in aprilie, intr-o emisiune televizata, ca se va implica si va fi "un jucator", termen folosit de unul dintre moderatori, si in alte cazuri, nu doar al CFR.

"Trebuie sa stiti ca eu am venit sa conduc Ministerul Transporturilor si nu voi sta de-o parte, sa ma uit si sa spun «nu ma intereseaza nimic, pentru ca este management privat». (...) Aveti incredere ca voi fi ("jucator", n.r.). Dar toate lucrurile pe rand, asa. Nu le pot face pe toate o data, dar le voi face pe rand si bine", a mai spus ministrul in emisiunea "Dupa 20 de ani", difuzata de Pro TV.

La Tarom, mandatul CEO-ului Christian Heinzmann a fost scurtat recent de la patru ani la un an. Belgianul a declarat ca situatia companiei se imbunatateste, dar el a fost fortat sa accepte noile conditii, fiind amenintat cu demiterea de catre CA. In replica, CA-ul condus de bancherul Dan Pascariu a raspuns ca Heinzmann ca nu a indeplinit nici 30% din obiectivele propuse in planul de management si ca scurtarea mandatului a fost de comun acord.

Fenechiu a trimis un control pentru a verifica rezultatele din prima jumatate a anului si implicit de partea cui se afla dreptatea. Presa a speculat insa ca atat Sophocleuous, cat si Heinzmann nu au fost, din diverse motive, pe placul ministrului.

Ministrul s-a implicat si in aplanarea unor proteste, precum greva din ianuarie de la CFR, pentru intarzierea platii salariilor, sau cel anuntat in mai de transportatorii rutieri, care, nemultumiti de nerezolvarea mai multor probleme specifice din sector, au amenintat cu oprirea activitatii.

Cu reprezentantii celor din urma, ministrul a reusit la capatul unor negocieri de mai multe ore sa ajunga la o intelegere si la stabilirea unui calendar pentru revizuirea mai multor prevederi legislative.

La o luna de la aceste discutii, reprezentantii UNTRR afirmau ca transportul rutier este tratat ca "Cenusareasa economiei", iar situatia existenta, care genereaza evenimente precum accidentul din Muntenegru, in care au murit mai multi turisti romani, arata ca Ministerul Transporturilor nu-si ia in serios atributiile legate de acest sector.

Ministrul a generat controverse si in urma unei declaratii privind utilizarea banilor negri in campaniile electorale, catalogata drept "excesiva" de seful sau pe linie de partid, Crin Antonescu. Fenechiu afirmase, printre altele, ca saluta eliberarea lui Adrian Nastase din penitenciar si ca a inchide un fost premier "pentru o chestiune" pe care multi politicieni au facut-o i se pare "o mare greseala".

Premierul Victor Ponta s-a aratat deranjat de insistentele jurnalistilor in cazul afirmatiilor referitoare la banii folositi de partide in campaniile electorale, si a invitat la mai putina ipocrizie. Ministrul Transporturilor a declarat ulterior ca este posibil sa fi exagerat atunci cand a afirmat ca multi politicieni folosesc "bani negri" in campanie, ca in fata legii au raspuns prea putini si ca ii multumeste premierului pentru pozitia avuta pe aceasta tema.

Printre reusitele lui Fenechiu in cele sase luni de mandat se numara si reorganizarea activitatii de taximetrie pe aeroportul Otopeni, implementata de la 1 februarie, sau reducerea duratei calatoriei cu trenul din Capitala pe litoral, la doua ore si 40 de minute, de la sfarsitul lunii aprilie.

Fenechiu si-a prezentat la 21 iunie bilantul la sase luni de la preluarea portofoliului Transporturilor, in prezenta presedintelui PNL, Crin Antonescu. Liderul PNL a precizat ca dintre toti ministrii Cabinetului Ponta, Fenechiu a fost singurul care "in chip deosebit a fost mandatat cu obiective limita".

"Domnul Fenechiu, greu de ucis", a spus premierul in aceeasi zi, la inceperea unei reuniuni pe tema absorbtiei fondurilor UE, moment in care toti ministrii participanti au zambit, inclusiv Fenechiu. Ponta a facut trimitere la un titlu de film - seria Die Hard, avandu-l drept protagonist pe actorul american Bruce Willis, care cuprinde cinci productii, realizate in perioada 1988 - 2013 - si a amintit astfel ca ministrul a indeplinit cele doua conditii pentru a ramane in Guvern, deblocarea POS Transporturi si vanzarea CFR Marfa.

Relu Fenechiu a fost condamnat vineri de instanta suprema la cinci ani de inchisoare cu executare in dosarul "Transformatorul", iar fratele acestuia, Lucian, a primit o pedeapsa tot de cinci ani de inchisoare cu executare, decizia nefiind definitiva.

In urma deciziei instantei, Fenechiu a demisionat din functia de ministru, iar premierul Victor Ponta va prelua interimatul la conducerea Ministerului Transporturilor.