"Nu vom intra in zona euro fara sa schimbam constitutia. Nu avem majoritatea necesara in prezent, iar intuitia imi spune ca nu o vom avea nici in mandatul urmator", a spus Donald Tusk, potrivit Mediafax.

Schimbarea constitutiei necesita sprijinul a doua treimi din parlamentari, majoritate pe care guvernul nu o are, intrucat principalul partid de opozitie, PiS, se opune adoptarii euro.

Umatoarele alegeri parlamentare au loc in 2015, iar mandatele dureaza patru ani, astfel ca procesul de aderare la euro ar putea ramane blocat cel putin pana in 2019, a spus Tusk. Cele mai recente sondaje de opinie arata ca formatiunea Platforma Civica a premierului Tusk se afla la cateva procente in urma PiS, partid eurosceptic, in privinta intentiei de vot a populatiei.

Polonia este obligata sa adere la zona euro, prin tratatul de intrare la Uniunea Europeana in 2004, dar nu exista un termen limita pe care sa fie obligata sa-l respecte.

Tusk a declarat in 2008 ca guvernul intentiona ca tara sa adopte euro in 2011, dar intre timp Varsovia a adoptat o strategie de asteptare pentru a vedea cum evolueaza criza uniunii monetare europene. "In 2008, in mod clar am fost prea optimist. Scuza ar fi ca la doua saptamani dupa a intrat in faliment banca Lehman Brothers si a izbucnit criza", a spus Tusk.

Polonia este singurul stat membru UE care nu a intrat in recesiune in perioada crizei financiare internationale. Sondaje de opinie derulate in randul polonezilor au aratat ca populatia se opune adoptarii euro, iar ministrul de Finante, Jacek Rostowski, a declarat in aprilie ca "nu exista nicio graba in privinta intrarii in zona euro".