Odata unul dintre cele mai invidiate orase americane, tocmai din cauza cartierelor de case, acum pe strazile din Detroit, bate vantul, oamenii isi lasa casele sau le scot la vanzare pe preturi de nimic. Cartiere intregi au ramas fara locuitori si sunt demolate pentru a face loc fermelor “urbane”.  

“Traiam in Chicago si un prieten de-al meu mi-a spus ca in Detroit se vand casele cu 500 de dolari. I-am spus ca daca o sa auda de oferte mai ieftine de atat sa-mi spuna. Saptamana urmatoare mi-a trimis pe e-mail oferta unei case care era scoasa la vanzare cu 100 de dolari. Si atunci mi-am spus, de ce nu?”, povesteste Jon Brumit, un artist stramtorat financiar care nu visa sa-si achizitioneze propria locuinta intr-un viitor prea apropiat.

 Vanzarea caselor pentru cativa dolari este o legenda in S.U.A., in vreme ce criza ipotecilor pe casa a “dat afara” milioane de oameni din locuintele lor. In Detroit acest mit, este o realitate.

Cu o populatie ajunsa acum sub un million de locuitori, din care peste o treime sunt someri, Detroit-ul a ajuns sa aibe pretul mediu pentru o casa la 7.500 de dolari, in conditiile in care, in ultimii trei ani, criza imobiliara a scazut preturile locuintelor cu 80%.