Boxed si-a inceput activitatea de comert online acum sase luni, avand ca buget de pornire putin peste un milion de dolari. Trei luni mai tarziu, a aparut si o aplicatie pentru iPhone care deserveste magazinul, iar intre timp s-a lansat si una pentru Android.

Dezvoltarea s-a realizat rapid si acum magazinul poate livra produse in orice stat din SUA, taxele de transport fiind gratuite pentru comenzi mai mari de 75 de dolari, potrivit Quartz. Magazinul online poate fi insa accesat doar prin intermediul aplicatiilor dedicate pentru smartphone.

Asemenea dezvoltare rapida i-a luat pe multi prin surprindere, fiind specifica mai degraba companiilor de software, decat celor din retail. Pentru comertul clasic este nevoie de lanturi de distributie, depozite si logistica, iar echipa Boxed numara doar zece persoane.

Secretul este subcontractarea unor operariuni, ca de exemplu livrarea, care cade in totalitate in seama UPS. Depozitul in care se tine marfa este unul inchiriat (Amazon a cheltuit 14 miliarde de dolari pe spatiile de depozitare, in ultimii trei ani), iar comenzile sunt facute direct la distribuitori, fara alti intermediari, iar Boxed nu mai reambaleaza produsele.

Surprinzator, temerara echipa a avut de infruntat cele mai mari probleme la nivelul software-ului de management. Insa cum membrii echipei se ocupasera pana atunci de dezvoltarea jocurilor pe mobile, s-au apucat sa construiasca si aici totul de la zero.

Fiind un start-up aflat chiar la inceput de drum, e amuzant sa ii vezi pe unii din designeri cum pun uneori mana pe motostivuitor si manevreaza lucruri”, spune CEO-ul companiei, Chieh Huang.

Platforma online a fost construita in trei luni si jumatate, iar Huang spune ca a fost mai usor de creat decat un joc. Majoritatea oamenilor din echipa au lucrat inainte cu Huang la Astro Ape, o companie de jocuri fondata de acesta, sau la Zynga. Aceasta exeperienta se regaseste si in designul aplicatiei, care are iconuri mari, prietenoase si o mascota de genul unui personaj animat.

Boxed a adus incasari inca din prima zi de la lansare, insa isi mentine deocamdata o gama limitata, de numai 600 de produse, despre care Huang spune ca sunt cel mai probabil sa fie cumparate de catre clienti. Din lista de produse en-gros lipsesc insa apa imbuteliata si sacii mari cu mancare pentru caini. CEO-ul spune ca firma ar pierde cate 30 de dolari pe comanda, daca ar distribui in acest momet produse din cele doua categorii.

Huang isi explica succesul in fata Amazon prin faptul ca acestia din urma nu livreaza produse in cantitati foarte mari sau, daca o fac, o fac prin intermediul distribuitorilor, care mai adauga inca 25-30% la valoarea totala a comenzii.

Pe viitor, compania si-a propus sa inteleaga cat mai in detaliu felul in care clientii fac cumparaturi, ca de exemplu in cat timp consuma un bun pe care il cumpara en-gros. Asa ca planul este construirea unui algoritm care sa prevada cand clientul ramane fara un anumit lucru, fie ca e vorba de batoane de ciocolata ori hartie igienica, si sa se ofere sa ii reinnoiasca stocul, inca inainte ca acesta sa se fi gandit la asta.