Desi produsele (alimentare, bauturile, non-alimentare) pot semana de multe ori, unele cu altele, forta marcii este cea care le scoate in evidenta si le face cunoscute in intreaga lume. Marile companii vor sa vanda produse dorite, cautate de clienti. In acelasi timp, vor sa ii determine pe consumatori sa creada ca produsele lor sunt unice, sa le creeze asa numitele „false nevoi”, facand apel la caracteristica psihologica.

Cum se construieste loialitatea fata de marca?

Una dintre cele mai cunoscute metode prin care un produs ajunge sa fie „dorit cu disperare” de public, este publicitatea facuta prin imaginea vedetelor. Acestea incheie contracte grase de publicitate cu companiile respective, prin care se angajeaza ca pe o anumita perioada de timp sa le foloseasca produsele, promovandu-le (folosesc o anumita marca de telefon mobil, poarta o anumita geanta, conduc o anume marca de masina etc.).

Astfel, produsele respective obtin vizibilitate si credibilitate totodata, in ochii publicului, care, de cele mai multe ori, tinde sa creada ca produsele respective sunt prestigioase si ca merita cumparate.

Alte forme de publicitate prin care organizatiile isi promoveaza produsele sunt promoterii (persoane platite sa stea de vorba cu oameni necunoscuti, in baruri, cluburi, magazine, supermarketuri, centrele aglomerate ale tarii etc. si sa strecoare numele marcii in conversatie) si, bineinteles, publicitatea off-line (printuri, flyere, brosuri etc. oferite pe strada, trecatorilor) si on-line (site-uri, bloguri etc.)

Cum sta treaba cu falsurile?

Principala carcateristica a unui fals il reprezinta pretul. Un produs fals, desi tinde sa arate identic cu cel original, este mult mai ieftin, accesibil, in general, maselor. Multi consumatori sunt tentati de pretul mic si cumpara produse falsificate, pe care le gasesc de vanzare pe strada, magazine sau buticuri, oriunde in Europa.

Falsurile insa sunt de proasta calitate sau chiar fabricate de copii, care muncesc ilegal, in detrimentul companiilor autentice. Iar cei care cumpara astfel de produse, finanteaza indirect, crima organizata, potrivit site-ului Parlamentului European.

Unele dintre aceste produse falsificate pot fi si foarte periculoase. Si asta pentru ca falsificatorii nu copiaza doar haine, articole sportive, ci si alimente, medicamente, parfumuri, chiar si piese de masini.

Falsificarea este o afacere de amploare. In 2005, autoritatile vamale de pe intregul teritoriu al Uniunii Europene au confiscat bunuri in valoare de circa 3 miliarde euro (echivalentul a peste 12 miliarde lei), potrivit Infocons.

Printre cele mai falsificate produse care ajung in Romania sunt: alimentele, bauturile, hainele, tigarile, medicamentele (dintre care antibioticele si pastilele cu functii erectile), parfumurile, telefoanele mobile etc.

„Falsificatorii comercializeaza in special, produse de lux, din toate domeniile. Acestea au notorietate pe piata si se vand mult mai bine pe piata”, a declarat pentru incont.ro, presedintele Asociatiei Anti-Contrafaceri, Gabriel Turcu.

Cele mai multe dintre produsele contrafacute vin din tarile asiatice, precum China. Desi guvernul chinez ii pedepseste pe falsificatori, acestia din urma trimit din ce in ce mai multe marfuri contrafacute spre terte tari, cum sunt Japonia si SUA, inainte de a incerca sa le introduca ilegal in Uniunea Europeana, potrivit datelor Infocons.

De ceva vreme insa, in Romania ajung produse contrafacute si din Grecia, Turcia sau Bulgaria, potrivit presedintelui Asociatiei Anti-Contrafaceri.

Cum patrund produsele contrafacute in tara?

„Traficul de marfuri importate consta in milioane si milioane de containere cu produse. Potrivit reglementarilor europene, doar intre 5% si 7% din totalul marfurilor, poate fi controlat la vama, la intrarea in tara. Practic, ar fi imposibil ca cineva sa poata verifica milioane de pachete”, a spus Gabriel Turcu.

Anul trecut, Autoritatea Nationala a Vamilor a confiscat peste 10 milioane de produse falsificate, care urmau sa intre in Romania.

Cele mai multe astfel de produse ajung in tara, prin vama de la Constanta, acesta fiind si principala cale de comunicatie externa din Romania.

„Politia Judetului Constanta a luat diverse masuri de prevenire si instruire a personalului, cu privire la fluxul de marfuri falsificate, care intra in tara”, a tinut sa precizeze presedintele Asociatiei AntiContrafacere.

Printre produsele contrafacute, care reusesc sa patrunda in tara, se numara articolele de imbracaminte si incaltaminte, alimentele, bauturile, medicamentele si tigarile.

Tigarile falsificate ajung in UE in cantitati mari. In 2004, spre exemplu, autoritatile vamale au confiscat 41 de milioane de pachete, cu 25% mai multe decat in anul precedent. Ingrijorator este faptul ca multe dintre tigarile contrafacute sunt chiar mai periculoase pentru sanatate decat tigarile fabricate de firmele autorizate.

Multe dintre produsele care reusesc sa treaca de vama, sunt vandute in diverse buticuri, magazine sau piete, de comercianti ambulanti sau autorizati. Legislatia din Romania insa, ii pedepseste atat pe exportatori (pe falsificatori), cat si pe comerciantii care vand astfel de falsuri.

„Multi dintre comercianti au in magazine marfa contrafacuta, fara sa aiba macar habar de acest lucru. Apoi, sunt revoltati cand sunt amendati de Autoritatea Nationala a Protectiei Consumatorului”, a mai spus avocatul Gabriel Turcu.

Cum deosebesti un produs original de unul fals?

„Sunt cateva elemente, la care trebuie sa fii atent atunci cand iti cumperi o anumita marca. Ambalajul, eticheta de prezentare a produsului, precum si informatiile care sunt inscriptionate pe eticheta, trebuie sa fie principalele lucruri pe care trebuie sa le verificam”, atrage atentia avocatul Gabriel Turcu.

Cu alte cuvinte, numele, logo-ul si sloganul (daca apare pe eticheta) produsului trebuie sa coincida in totalitate cu originalul. Daca acest lucru nu se intampla, este limpede ca avem de-a face cu un fals.

In 2005, Comisia Europeana a propus o serie de masuri impotriva falsificarii, printre care cresterea vigilentei vamale si sustinerea organizatiilor care distrug produsele false.

Italia este una dintre tarile in care se produc cele mai multe falsuri, potrivit datelor Parlamentului European. Este atat de sufocata de produse contrafacute, incat autoritatile ii amendeaza pe cei care le cumpara cu sume intre 500 si 10.000 de euro, scrie Infocons.

Iata care sunt printre cele mai falsificate branduri.

1.     Nike
2.     Adidas
3.     Puma
4.     Sony
5.     KFC
6.     Pastilele Viagra (dar si alte pastile cu functii erectile)
7.     Nokia
8.     Samsung
9.     iPhone
10.   Chanel
11.   Dior
12.   Hugo Boss
13.   Armani
14.   Dolce and Gabbana
15.   Louis Vuitton