"Consumatorii asociaza Black Friday cu preturi bune, fapt care elimina impulsul de a compara preturile", explica Rob Docters, consultant pe probleme de preturi la McKinsey & Co.  Astfel, retailerii se bazeaza pe prejudecatile consumatorilor legate de Black Friday, pariind ca clientul va presupune oricum ca preturile care ii sunt prezentate sunt cele mai avantajose din an. 

"Cu ocazia fiecarei Black Friday, retailerii ii ademenesc pe consumatori sa astepte la cozi in orele reci ale diminetii, cu promisiunea unor oferte valabile o singura zi, care nu pot fi intrecute. In fiecare an, consumatorii se intreaba «Oare merita?». Se pare ca raspunsul este de multe ori «nu»", noteaza Wall Street Journal in urma unei analize a celor mai mediatizate oferte, efectuata impreuna cu compania Decide Inc., specializata in agregarea datelor privind preturile. 

Studiul releva ca multe dintre cele mai intens promovate oferte de Black Friday se refera la produse care au putut fi cumparate la preturi mai mici in anumite perioade din an, uneori chiar de la acelasi retailer. 

Traditia americana Black Friday a devenit cu mult timp in urma un eveniment care are ca miza mai degraba convingerea consumatorilor ca preturile sunt atat de bune incat nu pot fi ratate.  Retailerii au adoptat de-a lungul timpului diverse tactici, precum reduceri masive de pret la un stoc limitat de produse sau prezentarea unor discounturi aparent atractive la produse oricum ieftine, care nu afecteaza semnificativ marja de profit a magazinului.  In general, retailerii nu promit implicit ca ofera cele mai bune preturi din toate timpurile, iar Decide a constatat ca multe dintre oferte sunt autentice. 

Totodata, transparenta si usurinta cu care pot fi consultate preturile pe internet au inlesnit semnificativ sarcina de a verifica asertiunile retailerilor, iar consumatorii isi pot da seama mai simplu ca niciodata care oferta este cu adevarat avantajoasa si care este un simplu artificiu de marketing.