"Scopul nostru este sa acaparam 90% dintre utilizatorii care nu au nevoie de functiile cele mai avansate din pachetul Office. Pentru noi, acesta a fost anul in care am rupt barierele si am trecut cu adevarat la consumul la scara mare", a declarat Amit Singh, vicepresedintele Google si directorul diviziei de business, intr-un interviu acordat AllThingsD, citat de Forbes. 

Google a inregistrat intr-adevar o schimbare fata de anul 2011, cand era prea putin competitiv pe piata clientilor business, pierzand adesea in lupta cu rivalii sai. Compania s-a retras chiar dintr-o licitatie pentru Toyota, care a ajuns in cele din urma sa semneze un contract pentru Microsoft Office 365 .

Pentru a combate acest trend, in 2012 Google a facut o serie de schimbari majore, pentru a-si promova pachetele de business. Acesta a introdus programe precum Compute Engine, care concureaza cu Windows Azure (platforma de tip "nor" a celor de la Microsoft), dar si Drive, o aplicatie care permite utilizatorilor Google sa stocheze aproape orice tip de document in"“nor".  Datorita acestor imbunatatiri, Singh considera ca Google este acum pregatit sa domine piata de business si sa fure clientii fideli ai Microsoft Office. 

"Suntem constienti de diferentele dintre ceea ce oferim noi si ceea ce ofera ei, de aceea ne imbunatatim produsele de la saptamana la saptamana. Vom pune mana pe cele 90 de procente", a declarat vicepresedintele Google.