Baesu a declarat ca in memoriu este precizat ca impotriva ANRP exista mii de procese in care este solicitata amendarea conducerii institutiei cu zeci de mii de euro pentru neemiterea sau neplata in termenul legal de 30 zile a titlurilor de despagubire, pentru dosare din urma cu mai multi ani, existand deja decizii ale instantei in acest sens, transmite Mediafax.

Memoriul este insotit de demisia sa si a celor doi vicepresedinti ai ANRP. 

"Avem o situatie exceptionala la ANRP. Cred ca suntem singura institutie din Romania impotriva careia exista mii de procese in cadrul carora cetatenii cer amendare pentru neplata sau pentru neemiterea de titluri de despagubire. In conditiile Legii contenciosului administrativ, suntem in situatia in care instantele ne aplica amenzi nu pentru faptul ca nu am face bine ce facem, ci pentru ca nu facem in 30 de zile. Cu alte cuvinte, ajungem noi, cei care am descoperit mizeria din domeniul retrocedarilor, sa platim pentru ca altii au furat cat au putut din acest domeniu, oamenii nemultumiti au facut procese in instanta, iar instantele astazi amendeaza pe cei care nu sunt in stare ca, in 30 de zile de cand apare o hotarare, sa fie in executare", a sustinut Baesu. 

El a aratat astfel ca membrii conducerea ANRP se afla in situatia de a plati amenzi de zeci de mii de euro pentru ca nu au stiut sa fie "Supermeni". 

"Ajungem sa platim individual, cei care ne-am asumat sa spunem adevarul despre ce s-a intamplat in Romania in acest domeniu. Noi suntem plimbati prin toata tara pentru astfel de procese, iar legea astazi, asa cum e scrisa, este interpretata de unii in sensul ca putem fi amendati si in trecut", a spus Baesu. 

El a precizat ca memoriul a fost inaintat premierului alaturi de demisia sa si a celor doi vicepresedinti, iar seful Guvernului a cerut ca memoriul sa intre in atentia Ministerului Justitiei, pentru verificari.