Dumitrean este acuzata de abuz in serviciu, dupa ce a facut parte din Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor din ANRP, care, in 2011, a acordat o despagubire de 377.282.300 de lei pentru un teren din Capitala supraevaluat cu 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro).

Luni a fost o zi neagra pentru Alina Bica, ea fiind suspendata din Magistratura, iar presedintele Traian Basescu i-a semnat decretul de eliberare din functia de sef al DIICOT.

Deciziile vin la 48 de ore dupa ce Bica a fost arestata preventiv. Tot luni, procurorii DNA i-au adus la audieri in acelasi dosar pe fosta sefa a Asociatiei Nationale de Restituire a Proprietatilor, Crinuta Dumitrean, si pe deputatul Florin Teodorescu.

Amandoi au facut parte din comisia de despagubiri care a aprobat un dosar in valoare de 377 de milioane de lei, pentru un teren supraevaluat.

Crinuta Dumitrean a fost adusa la DNA ca sa i se aduca la cunostinta ca este acuzata de abuz in serviciu in acelasi dosar cu fostul procuror Alina Bica. Femeia a fost chiar sefa comisiei Centrale pentru Desbagubiri, comisie care a aprobat suma de 377 de milioane de lei pentru omul de afaceri Stelian Gheorghe. Banii erau oferiti in schimbul unui teren pe care in prezent se afla parcul Plumbuita si care ar valora, in realitate, 114 milioane de lei.

Procurorii au notat ca "la nivelul Comisiei Centrale pentru Despagubiri, Crinuta Dumitrean si Bica Alina, reprezentanta MJ, actionau concertat, iar in situatia in care una dintre ele nu era de acord cu vreun dosar, era sustinuta de cealalta."

Anchetatorii arata ca Alina Bica, fosta sefa a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, lua decizii impreuna in interes lor personal. Bica a fost eliberata luni din functie, la cererea ei, de presedintele Romaniei. Iar CSM a suspendat-o.

"Sectia de procurori a CSM a dispus suspendarea din functia de procuror, pana la solutionarea cauzei, a doamnei procuror sef, ca urmare a luarii masurii preventive fata de aceasta", a spus Gheorghe Muscalu, vicepresedinte CSM.

Procurorii anticoruptei l-au audiat si pe deputatul Florin Teodorescu, si el membru al comisiei care a acordat o despagubire cat toate daunele date de ANRP intr-un an intreg.

Si tot luni, anchetatorii au adus-o la audieri pe Oana Vasilescu, membra in aceeasi comisie. Femeia, citata in Marea Britanie, a fost retinuta pentru abuz in serviciu. Procurorii spun ca in acest dosar privind acordarea de despagubiri pentru un teren in Capitala prejudiciul adus statului este de 61 de milioane de euro.