In 2011, ministrul Daniel Funeriu, a comandat colegului sau, de la Ministerul Comunicatiilor, peste 185.000 de licente Microsoft, desi necesarul era de doua ori mai mic.

Afacerea, sustin anchetatorii, ar fi pagubit statul, cu aproape 5.500.000 de euro.

In dosarul Microsoft, DNA a cerut presedintelui aviz pentru inceperea urmaririi penale in cazul lui Daniel Funeriu, ministru al Educatiei si Cercetarii in perioada 2009 - 2012.

Cererea a fost avizata, in 3 octombrie, de Traian Basescu, atat pentru Funeriu, cat si pentru fostii ministri Adriana Ticau, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu si Gabriel Sandu. 

Luni, fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu a fost si el la DNA pentru a prezenta probe in apararea sa si a da o declaratie. 

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, ca lui Sandu nu i-a fost adusa la cunostinta nicio invinuire, astfel ca demnitarul nu are calitate in acest caz. 

In 16 octombrie, procurorii anticoruptie au facut perchezitii la locuinta lui Gabriel Sandu, dar si acasa la fostul consilier prezidential Dorin Marian, la fostul sef al Serviciului de Informatii Externe Catalin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea, Remus Truica si Nicolae Dumitru, care controleaza grupul de firme Niro, la tatal presedintelui Comitetului Olimpic, Adrian Petrache, precum si la Fundatia Dinu Pescariu. 

In acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmarirea penala a noua fosti ministri - senatorii Serban Mihailescu si Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Adriana Ticau. 

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere si din societatile implicate in derularea proiectului privind licentele Microsoft pentru scoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane chitate de Executiv in cadrul contractului.