In localitatea Tarsolt se repara drumurile. Pana aici nimic nou. Dar cei care executa lucrarile publice sunt localnicii. Satui sa mai umble prin noroi, oamenii au facut sedinta si au decis ca fiecare familie sa dea o anumita suma, ca sa asfalteze 3 kilometri.

Domnul Gheorghe si-a cumparat utilajul special pentru drum. La fel ca altii, a donat 1.500 de euro, iar in total s-au strans 85.000 de euro. Din acesti bani au cumparat materiale si s-au pus pe treaba.

Nici comunitatea din Certeze nu doarme. Asfaltul ca in palma, pe mai bine de 10 kilometri, a fost muncit tot de cei care locuiesc aici. E drept, si cu ajutor de la rudele plecate la munca in strainatate. Fiecare familie a platit 400-500 de euro.

In alta localitate, la Negresti Oas, scoala generala in care invata peste 600 de elevi a fost utilata si modernizata integral de parinti.

Oamenii din aceste comunitati nu se vor opri aici. Vor sa arate ca ei sunt cu adevarat harnici si gospodari, nu asa cum sunt cei pe care i-au ales.