“Eram singurul sustinator al familiei, iar acum ne este din ce in ce mai greu”, spune barbatul de 39 de ani la clubul sindical, acolo unde obisnuiesc sa se adune somerii din oras. “Este aceeasi poveste pentru multi localnici pe care ii cunosc de la fabrica Nokia”, a continuat el.

Salo, alaturi de mai multe orase care au supravietuit si s-au dezvoltat tocmai datorita investitiilor de la Nokia, se confrunta cu un viitor nesigur in conditiile in care compania multinationala Nokia isi muta operatiunile de asamblare de telefoane in Asia.

Sub greutatea competitiei cu Apple si Samsung, Nokia s-a vazut fortata sa reduca din costurile de productie, ceea ce a afectat, in primul rand, operatiunile din Europa.

Producatorul finlandez de telefoane mobile a inchis deja fabricile din Germania, Ungaria si Romania, iar acum a venit randul celor din tara de provenienta, Finlanda. 1.000 si cele 3.500 de joburi din fabrica de la Salo, care a fost una dintre cele mai importante din Finalda, vor disparea in acest an. Ceea ce in trecut a fost un imens centru tehnologic a devenit deja un oras prafuit, cu vitrine goale si magazine inchise.

Ultimele disponibilizari ne-au lovit puternic”, spune primarul din Salo, Antti Rantakokko.

Primaria isi are sediul intr-o cladire moderna, din sticla si cu schelet de aluminiu, inaugurata in urma cu patru luni si construita in mare parte din taxele locale platite de Nokia. Producatorul de telefoane mobile a platit, in 2010, 60 de milioane de euro la bugetul local, ceea ce a reprezentat 95% din veniturile autoritatilor locale.

“Nokia a fost un simbol si un motiv de mandrie pentru noi, dar, mai mult decat atat, o sursa importanta de venit”, a explicat Rantakokko.

Nokia a luat fiinta in 1890, cand producea hartie. Ulterior a inceput sa fabrice produse din cauciuc, cabluri si televizoare. In Salo, care a fost un centru industrial important al Finlandei inca din anii '20, Nokia si-a deschis fabrica in 1983. Compania a facut o alianta cu un producator local de aparate de radio si televizoare, care, incepand din 1989, a luat numele de Nokia Mobile Phones. Doi ani mai tarziu, compania producea primul telefon mobil.

Plecarea Nokia sau lectia dura a globalizarii. Romania duce un razboi pentru investitii, in care banul dicteaza VIDEO

Sub conducerea lui Jorma Ollila, Nokia a devenit cel mai mare producator de telefoane mobile in 1998, atunci cand a depasit Motorola la vanzari. In acel moment, Nokia a devenit un puternic motiv de mandrie pentru o mica tara care s-a chinuit sa se reconstruiasca, dupa ce a tinut piept invaziei sovietice din timpul razboiului.

Nokia a devenit, totodata, cea mai mare companie finalndeza, care a preluat suprematia in materie de exporturi si de infiintare de locuri de munca de la companiile de hartie si de procesare a lemnului. In 2007, Nokia a platit la bugetul de stat 1,2 miliarde de euro, suma record pentru o companie finlandeza.

In 2008, Nokia detinea 40% din piata mondiala a telefoanelor mobile. In acelasi an, insa, a inceput declinul, ca urmare a tehnologiilor din ce in ce mai avansate care se dezvoltau cu repeziciune in SUA, cea mai mare piata de tehnologii wireless.

Profiturile au inceput sa se prabuseasca, iar anul trecut, taxele platite la buget au fost de doar 2 milioane de euro.

Presedintele Finlandei, Sauli Niinisto, care provine din Salo, a vizitat fabrica Nokia din oras pe 20 martie, pentru a cauta solutii de sprijinire a celor ramasi fara locuri de munca. “Nu ne vom abandona prietenii si nu ne vom da batuti”, a spus presedintele.

Spre disperarea finlandezilor, Nokia a inceput sa-si lase pe drumuri angajatii din propria tara. Si-a pastrat sediul central de la Espoo, in apropiere de Helsinki, dar in 2010 a numit primul presedinte care nu este finlandez, respectiv canadianul Stephen Elop. Acesta a venit cu o strategie majora de dezvoltare anul trecut si a batut palma cu Microsoft, fosta companie in care a lucrat, pentru sistemul de operare Windows care sa opereze pe telefoanele Nokia.

Nokia inca mai are 12.000 de angajati in Finlanda, ceea ce reprezinta o cincime din forta sa de munca la nivel mondial. Compania se va concentra in continuare pe cercetare, dezvoltare si pe productia de smartphone-uri, aparate care vor fi asamblate in Salo si in alte doua fabrici din Finlanda.

Cu toate acestea, Nokia nu renunta la ideea de a-si muta liniile de asamblare in Asia, unde are doua fabrici in China si cate una din Coreea de Sud si India.

Neil Mawston, de la Institutul de Analize Strategice din Londra, spune ca Nokia este ultimul mare poducator de telefoane mobile care isi muta actrivitatea de productie din Europa in Asia, calcand pe urmele celor de la Samsung, Motorola sau Sony Ericsson.

In 2008, Nokia avea 5.000 de angajati in Salo – ceea ce reprezenta 10% din totalul populatiei, si mai oferea joburi pentru alte 2.000 de persoane, care lucrau in fabricile de componente pentru Nokia.