Ambasadorul Republicii Chineze in Romania, Liu Zengwen, a declarat, intr-o conferinta de presa, ca oamenii de afaceri din tara sa sunt interesati sa investeasca in infrastructura rutiera din Romania.  Potrivit acestuia, investitorii chinezi trebuie sa cunoasca foarte bine cadrul legislativ si perioada de recuperare a investitiei.

El a precizat ca investitorii chinezi sunt interesati de infrastructura rutiera din Romania, precizand insa ca in cazuri precum Autostrada Transilvania exista deja alti investitori si, in general, pentru autostrazi "este nevoie de investitii mari, nu de cateva milioane (de dolari - n.r.)".

Chinezii vor garantii

Potrivit ambasadorului, pentru investitiile mari trebuie asigurate garantii de stat sau garantii comerciale, iar in acest moment statul roman nu poate sa le ofere, fiind conditionat de deficitul bugetar stabilit cu FMI si Uniunea Europeana.

Liu Zengwen a aratat ca Romania tebuie sa respecte neaparat aceasta conditie, existand "o situatie de dilema", dar ambele parti - romana si chineza - sunt de acord sa caute solutii "impreuna, depunand mari eforturi in aceasta privinta".  "Daca un obiectiv de investitie mic se poate rezolva prin contractul comercial, nu e nicio problema. Daca partea romana are fonduri, are bani, se poate realiza orice lucrare mica sau mijlocie in domeniul infrastructurii. Nimeni nu vrea sa piarda banii pe care i-a investit, asta e problema", a conchis ambasadorul.

Citeste si

Viitorul Romtelecom, trasat la inceputul lunii iulie. Ministrul Comunicatiilor se intalnesti cu reprezentantii OTE

Tarile Europei intra la apa. Se vand pentru a trece de criza