"Astazi vom avea prima intalnire (cu FMI - n.r.) la Ministerul Finantelor. Dumnealor vor vedea executia pe 2014 si restul angajamentelor, astfel incat sa continuam acordul pana in septembrie anul acesta. In special la Ministerul Transporturilor si la Ministerul Energiei sunt temele de interes ale FMI in aceasta perioada", a afirmat Valcov, potrivit Mediafax.

In ceea ce priveste scrisoarea trimisa de delegatia FMI cu o zi inainte de inceperea vizitei in Romania, ministrul a precizat ca reprezentantii institutiei internationale trebuie sa discute aspectele respective cu Parlamentul si cu Banca Nationala, nu cu Guvernul.

"Punctul de vedere pe care delegatia trebuie sa si-l exprime sau si l-a exprimat trebuie sa vina cu el in fata Parlamentului si nu la Guvern. Si, bineinteles, in fata Bancii Nationale", a spus Valcov.

El sustine in continuare restructurarea creditelor cu acordarea de facilitati fiscale, prin modificarea Ordonantei 44/2014, lansata in vara anului trecut si denumita de presa la acel moment "Electorata", dar si programele speciale anuntate deja de banci.

Valcov spune ca si pe tema legii insolventei persoanelor fizice, FMI trebuie sa discute cu Parlamentul, insa decizia apartine acestuia din urma. "Si aici cred ca FMI trebuie sa discute cu Parlamentul. Si oricum, decizia este la Parlament, si nu la FMI", a punctat ministrul.

Intrebat daca Guvernul discuta cu FMI aspecte fiscale in cadrul acestei vizite, precum majorari sau reduceri de taxe, Valcov a precizat ca nu se afla pe agenda de discutii.

"Nu sunt pe agenda aceste propuneri pentru ca discutiile pe Codul Fiscal sunt anul viitor, cand nu mai avem acord cu FMI", a conchis ministrul Finantelor.

Delegatia FMI a inceput marti vizita in Romania, programata in perioada 27 ianuarie-10 februarie, pentru consultari si a treia evaluare a acordului stand-by cu Romania, aprobat in septembrie 2013.

Intr-o scrisoare transmisa duminica ministrului Finantelor, Darius Valcov, reprezentantii FMI isi exprima ingrijorarea in legatura cu legea falimentului personal, precizand ca, fara un studiu de impact adecvat si fara consultarea partilor interesate, aceasta poate avea un impact negativ asupra pietei financiare.