La sfarsitul programului, un operator avea in buzunare si 5.500 de lei, dupa cum a stabilit corpul de control al Companiei Nationale de Drumuri. Ca sa ajunga sa lucreze la statia de taxare de pe Autostrada Soarelui, oamenii ar fi dat spaga 5.000 de euro pentru un asemenea post.

Compania Nationala de Drumuri spera ca incasarile sa creasca si cu 20% dupa ce a introdus sistemul de plata a taxei de bariera prin SMA. Dispar blocajele, dar mai ales furturile.

Compania Nationala de Drumuri vede in timp real din sediul central toate masinile care trec prin statii. Unii operatori sfideaza insa camerele de supraveghere, iar incasarile nu se ridica la nivelul asteptat.

Pana acum s-a furat foarte mult, spun oficialii. Iata una din schemele aplicate: in momentul in care trece masina, operatorul ridica bariera si ii eliberaza soferului un bon fals. Evident, operatorul isi pune banii in buzunar.

Noua plata prin SMS va inlocui o parte din oamenii care ridicau bariera la Fetesti, in special pe cei cu probleme.

Din cei 33 de angajati ai statiei de taxare de la Fetesti vor mai ramane doar zece. Reducerea de personal are mai multe cauze: pe de o parte, introducerea platii prin SMS si lasarea unei singure benzi cu bariera pe fiecare sens, pe de alta parte, controalele celor de la CNADNR, care au scos la iveala nereguli imense.

Ca sa stabileasca prejudiciul, corpul de control a inceput sa numere toate masinile care trec prin fata camerelor. Apoi a verificat daca in casa de marcat se gaseau si banii dati de soferi. In total au fost verificate cateva mii de role din casele de marcat.

Rezultatul a fost uluitor: "Suma maxima neincasata ca urmare a neemiterii bonurilor fiscale si a altor nereguli a fost de 5.497 lei pentru un operator intr-o tura de lucru", arata CNADNR.

Asta inseamna ca, in fiecare zi, statul roman ar fi pierdut mai bine de 10.000 de euro.

15 oameni sunt cercetati in acest moment. Surse din CNADNR sustin ca situatia scapase de sub control. Pentru ca un asemenea loc de munca era atat de profitabil, unii ar fi platit 5.000 de euro ca sa il obtina. Politia urmeaza sa demonstreze unde ar fi ajuns banii oferiti drept mita.