Directorul tehnic al asocierii Astaldi - Max Boegl pe contractul de autostrada Cernavoda-Medgidia, Victor Corban, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa sustinuta la Constanta, ca din cauza iernii dificile lucrarile au fost un pic intarziate, iar din acest motiv sectorul respectiv va fi dat in folosinta pe o singura cale in luna iulie, nu in iunie cum se estimase initial.

Totusi, el a precizat ca termenul final al contractului, anume ianuarie 2013, va fi respectat urmand ca aceasta intarziere sa fie recuperata.

"Nu ne-am putut desfasura lucrarile din cauza iernii. Asta determina ca termenul final al contractului sa nu aiba probleme pentru ca noi vom recupera ulterior, dar, din nefericire, nu o sa mai putem sa fim gata in iunie, cum programasem, ci in iulie. In principal este vorba de lucrari de terasamente compromise din cauza inghetului solului, lucrari pe care le-am facut inainte si pe care trebuie sa le refacem si care inseamna pierdere de timp si costuri pe care o sa le suportam. In orice caz la sfarsitul lunii iulie se va circula pe o cale de la Cernavoda la Medgidia", a explicat Victor Corban.

Dupa ce Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a reziliat anul trecut contractul cu firma Colas, cea care ar fi trebuit sa realizeze tronsonul de autostrada Cernavoda-Medgidia, a fost organizata o noua licitatie castigata de consortiul Astaldi - Max Boegl, acelasi care lucreaza si la tronsonul Medgidia-Constanta. Semnarea contractului a avut loc in 21 septembrie 2011, iar in 7 octombrie au inceput lucrarile. Cei 20,5 kilometri din acest tronson urmeaza sa fie finalizati complet in ianuarie 2013.

La sfarsitul lunii iulie 2011 au fost inaugurati 21 de kilometri din autostrada, de la Murfatlar la Constanta, iar timp de doua luni circulatia s-a desfasurat pe o singura cale pana la finalul lui septembrie cand a fost dat circulatiei si celalalt sens de mers.