Compania din aceasta mica tara din Asia de Sud-Est, care, inainte de inceputul acestui an, beneficia de o buna reputatie in privinta sigurantei, s-a aflat in pragul unei crize dupa o dubla tragedie: un avion cu 239 de persoane la bord a disparut misterios intre Kuala Lumpur si Beijing la 8 martie (zborul MH370), iar un alt aparat, cu 298 de persoane la bord, a fost doborat de o racheta la 17 iulie (zborul MH17) deasupra Ucrainei, intr-o zona controlata de separatistii prorusi. 

"Dupa incidentul MH17, demisiile in randul personalului navigant au atins varful, dar acum s-au diminuat si au ajuns la niveluri obisnuite", a anuntat compania. 

Abdul Malek Ariff, secretarul general al sindicatului personalului navigant, a declarat luni, pentru cotidianul Edge Financial Daily, ca insotitoarelor de bord "le este acum teama de zbor". 

Deficitul in randul personalului navigant ii obliga astfel pe insotitorii de zbor sa lucreze pana la 12 ore pe zi, a adaugat liderul acestui sindicat ce reprezinta 8.000 de salariati ai companiei, cu 19.500 de angajati. 

Malaysia Airlines a precizat ca le ofera consiliere psihologica angajatilor.