Activitati in aer liber

E frumos sa te plimbi pe jos prin parc, dar parca toata lumea face asta. Asa ca, du-te in parcul Kiseleff sau in Herastrau si inchiriaza o bicicleta, gratis, timp de doua ore.

Daca mai ai energie dupa doua ore de batut aleile parcurilor pe bicicleta, poti sa treci la aparatele de fitness. In parcurile Kiseleff si Moghioros sunt amplasate aparate de fitness, la care ai acces gratuit si pofi profita in voie de ele, stand in aer liber si tonifiind musculatura.

Pentru curajosi, in acest sfarsit de saptamana va avea loc si un concurs de ciclism

Pe 9 mai are loc Prima Evadare 2010, concurs de ciclism pe 55 km, de la Bucuresti la Snagov, deschizatorul sezonului de maraton MTB. Nu e la prima editie, si anul trecut s-a intamplat, si atunci au participat aproape 600 de persoane. Uitandu-ne pe lista de inscrisi pentru evadarea de anul acesta, gasim deja 775 de amatori... si se tot inmultesc.
Anul acesta traseul e cam la fel, se pleaca de la Baneasa, pe drumuri si paduri de tara pana la padurea Snagov (drumul trebuie parcurs in maximum 5 ore).  

Singura problema este taxa de intrare in concurs de 35 de lei.

Iata programul:  

Sambata
11 - 15 inscrieri la magazinul Cosmote din America House, Piata Victoriei.
16 - 21 Inscrieri la terasa Clubului Taranului Roman

Duminica
7.30 - 9 inscrieri (de preferat doar pentru cei din provincie)
9.30 – poza de grup
9.40 – chemarea la start
10 – start
12 – primele sosiri
15 – ultimele sosiri, ora 15 fiind timpul limita
15 – tombola, aproximativ 100 de premii, 2 biciclete, bluetooth-uri, echipamente
16.30 premierea
18 incarcarea bicicletelor in tiruri
18.30 imbarcarea in autobuze si plecarea spre Bucuresti, Baneasa – Academia de Politie

Concerte de muzica

Visul unor simfonii de vara, invitatie la muzica in parcul Coltea, in cadrul evenimentului "Visul unor simfonii de vara", proiect muzical si cultural care a aterizat si in orasul nostru dupa ce a strabatut, orase precum Londra, Paris si New York.
Evenimentul are loc weekend-ul acesta, in zilele 8-9 mai, incepand cu 19:30 si in weekend-ul 15-16 mai. Sambata aceasta, portia de muzica clasica iti este servita de Sinfonia Bucuresti iar duminica ai program de acapella.
Pentru week-end-ul viitor, sunt programati Cvartetul Passione, Brass Quintet Bucuresti si Claudia Maru- Hanghiuc. Vestea buna este ca evenimentul dureaza pana pe 3 octombrie, asa ca ai toate sansele sa prinzi cel putin un concert. Ca sa stii exact la ce simfonii sa te astepti, poti sa vezi programul evenimentului aici.

Teatru

Exista o varianta sa vezi piese de teatru fara sa platesti: reprezentatiile studentilor si masteranzilor de la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica “I.L.Caragiale” (UNATC).
Spre exemplu, in aceasta sambata, de la ora 20:00 se va juca piesa “Mofturi la Union”, in sala “Ileana Berlogea”, etajul I, UNATC.