Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, o pastila din zece este falsificata. Iar in topul falsurilor se regasesc medicamentele scumpe, care nu se pot elibera decat pe reteta.

In Romania, cele mai multe pastile contrafacute descoperite au fost cele pentru disfunctii erectile, pentru slabit, dar si antibiotice cu spectru larg si calmante puternice.

Toate se gasesc pe internet sau se vand la vedere, prin retele de traficanti.

Numai in Bucuresti, spre exemplu, au fost depistate sapte astfel de retele, in mai putin de un an. Medicamentele contrafacute seamana cu cele originale, dar sunt produse, de cele mai multe ori, de persoane care nu au calificarea necesara, in conditii neigienice.

Tocmai acesta este marele pericol: la prima vedere nu exista diferente evidente. Specialistii isi pot da seama ca ceva este in neregula dupa culoare, ambalaj si gust. La analize au descoperit chiar ca pastilele aveau in ele metale grele, praf de caramida, pesticide sau, mai grav, otrava de sobolani.

Unele calmante erau lustruite cu ceara de parchet, iar in alte tari, la pastilele pentru potenta se folosea cerneala din cartusele de imprimanta.

20.000 de pastile contrafacute, de provenienta din China, India si Taiwan, au fost confiscate de autoritati in ultimii trei ani.

Pana in prezent, in Romania au fost intocmite noua dosare penale pentru import si distributie de medicamente contrafacute.