"Gurile rele" insista pe ideea ca scumpirea carburantilor la peste 5 lei la litru ii forteaza chiar si pe cei care si-au luat "limuzine" sa-si monteze instalatii de alimentare pe gaz.

Inainte de a trece la aceasta miscare adica sa-si puna GPL pe BMW, Audi sau Mercedes, unii dintre ei au citit cu atentie ce se scrie pe forumuri despre acest subiect si au pus mai multe intrebari.

Criza ne arata ca si cei bogati, cu masini puternice, cu motoare care consuma pana la 24 de litri de benzina la suta de kilometri, iau foarte in serios trecerea pe o butelie GPL. 

Nu poti sa-ti golesti portofelul la fiecare alimentare, dar sa vedem cat de avantajos este!

"Dadeam 12-14 milioane pe luna pe benzina. Acum, ma duc la 6-8 milioane, dar cu numar de kilometri dublu (in masina). Economia de piata ne-a facut sa gasim orice solutie sa fie mai ieftin", povesteste Virgil Parcea, un sofer de masinia puternica, dar pe GPL.

Astfel, cu 200 de lei dati pe combustibil numarul de kilometri parcursi cu gaz in loc de benzina, se dubleaza.

"Numarul de echipari cu instalatii auto de gaz a crescut cu 50 de procente", explica Marius Colteve, directorul unui service.

In cazul service-ului respectiv vorbim despre circa 200 de echipari facute in fiecare luna.

La randul sau, Gigi Spiridon, administrator service auto, spune ca o instalatie GPL se poate amortiza in cinci luni de zile. Putin, nu?

Mecanicii avertizeaza totusi ca masina nu trage la fel de bine pe gaz.

Chiar si asa criza ii determina pe tot mai multi soferi sa-si cumpere o instalatie GPL cu minimum 1.900 de lei.

Exista si promotii, dupa cum vezi!

Dar poti sa platesti si in rate!

Costurile se reduc la jumatate, iar Romania are printre cele mai scazute tarife din UE in cazul acestui carburant.

Care sunt preturile actuale?

Daca un litru de benzina sau de motorina nu mai poate fi gasit la preturi de sub 5 lei, decat in cazuri exceptionale, la GPL, lucrurile se schimba.

Bulrom Gas vinde litrul de GPL cu 2,7 lei, iar LukOil, de exemplu, cere pe el 2,71 lei. Suna mult mai bine, nu?

Ce spun soferii?

"La depasiri, la plecari, e un pic mai greu...dar trebuie sa o calci putin mai mult", explica Razvan Vasile, un sofer din Brasov.

Cei de la Dacia au alte probleme!

Specialistii cred ca motorul nu este afectat sau cel putin ... nu dramatic!

De ce este atat de atragator GPL-ul?

Mai multi experti in domeniu spun ca GPL-ul auto va castiga tot mai mult teren in competitia cu benzina si motorina pe masura ce puterea de cumparare a populatiei scade sau pe masura ce interesul pentru carburantii ieftini si nepoluanti creste.

Cei mai importanti producatori de autovehicule investesc deja sume importante in proiecte de dezvoltare a motoarelor ce folosesc acest tip de carburant, iar an de an, in  multe tari se constata o crestere semnificativa a consumului de GPL auto.

Ar trebui spus ca pretul GPL-ului auto este cu 50- 60% mai scazut fata de benzina sau fata de motorina.

Printre avantaje se mai numara insa si faptul ca instalatia si rezervorul de stocaj sunt prevazute cu sisteme de securitate speciale, fiind de regula mai sigure decat rezervoarele de benzina in caz de accident sau faptul ca GPL-ul auto este un carburant ecologic, iar noxele sunt cu 50% mai mici comparativ cu cele produse de benzina sau de motorina.

Mai mult, folosirea GPL-ului auto duce la prelungirea duratei de viata a uleiului de motor si asigura o functionare durabila a motoarelor, necontinand particule poluante, spun specialistii.

Asadar o prima concluzie ar fi ca GPL-ul auto isi va castiga tot mai multi adepti.