Din punct de vedere politic, Ritli Ladislau este aproape necunoscut. Colegii din UDMR spun insa ca este un profesionist.

A terminat Facultatea de Medicina din Timisoara si este specialist in pediatrie, oncologie si hematologie. De mai bine de un an este directorul medical al Spitalului Clinic Oradea. A mai fost seful DSP Bihor, directorul Spitalului din Stei si directorul adjunct al Spitalului de copii Oradea.

Propunerea UDMR vine dupa ce premierul Boc a acceptat ca, in viitor, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate sa fie subordonata ministerului.

Timp de doua saptamani, de la demisia lui Cseke Attila, numirea unui nou sef la Sanatate a fost blocata din cauza acestor neintelegeri. Cu toate acestea la finalul sedintei PDL, multi dintre liderii partidului nu pareau sa agreaza aceasta idée.

Disputele dintre cele doua institutii sunt vechi de ani de zile. In timp ce ministerul face proiectele privind politica de sanatate, CNAS asigura finantarea lor. De multe ori nu s-a ajuns insa la un numitor comun si s-au creat blocaje.

Ministrul Sanatatii, Cseke Atilla, a demisionat. A cerut 4 miliarde de lei la rectificarea bugetara, i s-au dat 341 de milioane VIDEO

Averea viitorului ministru

Conform declaratiei de avere postate pe site-ul Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu", din Oradea, Ritli Ladislau, care este director medical al institutiei, are un teren forestier de 300 de metri patrati achizitionat in anul 2004.

De asemenea, el detine o casa de vacanta de 40 de metri patrati, precum si doua apartamente, unul de 90 de metri patrati, iar celalalt de 40 de metri patrati. Ritli mai are si un autoturism marca Peugeot 207.

Conform declaratiei de avere completate in octombrie 2010, acesta nu are credite, si nici bani in depozite sau conturi bancare.